Hotelul Perla din Mamaia gazduieste zilele acestea reuniunea Ligii Alesilor Locali (LAL) PNL, al treilea eveniment national major organizat de liberalii constanteni. Agenda intalnirii, care a inceput ieri si se va termina maine, ii va aduce in fata alesilor locali liberali pe Ludovic Orban, presedintele LAL, vicepresedintele PNL, senatorul Puiu Hasotti, deputatul George Dragomir, consilierul judetean Victor Manea, vicepresedinte al LAL pe Regiunea a 2- a, Dan Motreanu, secretar general PNL, Mihai Voicu, ministru in Relatia cu Parlamentul, Ionel Chirita, primarul din Harsova si vicepresedinte LAL s.a.
Prima zi a reuniunii a fost una fiebinte, chiar de la primele sale ore, motivul discordiei reprezentandu-l dizidentii partidului si masurile care ar trebui luate impotriva lor. In aceste conditii, problemele administrative, realizarile sau proiectele ce trebuie concretizate in rezolutii care sa fie apoi inaintate forurilor de conducere ale partidului au cazut pe planul secund. Intalnirea s-a lasat la un moment dat chiar cu scantei, dupa ce vicepresedintele LAL, primarul din Botosani, Catalin Flutur, varul ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, a pus la indoiala corectitudinea stigmatizarii unor membri de partid, pe motiv ca nu se stie daca acestia nu exprima de fapt opinia majoritatii liberalilor. Flutur a solicitat colegilor liberali sa separe politicul de administratie, considerand ca nu este rolul LAL de a dicta sanctiuni. Varul ministrului Flutur a iesit in evidenta inca de la primele sale cuvinte ca un persoanj incomod, care nu s-a ferit sa acuze obtuzitatea Ministerului de Finante (condus de un liberal) si in general faptul ca cei de la guvernare adopta legi fara sa aiba habar despre ce se intampla in teritoriu. Mai mult, edilul botolanean s-a contrat in cateva randuri cu Puiu Hasotti, acesta din urma avand nevoie de intreaga sa capacitate de convingere pentru a-l potoli pe Flutur. Subiectul dizidentilor din PNl a incins spiritele din sala, alesii prezenti avand idei impatite in privinta modului in care ar trebui abordate persoanele incomode. Astfel, daca unii spuneau ca PNL a fost prea politicos si ingaduitor cu persoanje precum Raluca Turcan, altii erau de parere ca opozitia din propriul partid ar trebui ignorata cu totul, pentru ca s-a ajuns la martirizarea mediatica a dizidentilor.

"Turcanca asta e o tanti oarecare"

Primarul din Cernavoda, Gheorghe Hansa a sintetizat foarte plastic situatia, spre amuzamentul celor din sala, vorbind despre Raluca Turcan: "Turcanca asta, care peste doi ani nimeni nu va mai sti cine a fost sau cine va fi, o tanti oarecare". La randul sau, Victor Manea este de parere ca Turcan nu este un politician de exceptie, oricare dintre cei prezenti in sala fiind mult mai indreptatit sa fie in locul ei. Puiu Hasotti crede chiar ca din cauza iesirilor unora ca Turcan, Mona Musca, Ioan Ghise si cativa altii, PNL a pierdut puncte importante: "In ultimul sondaj, PNL a ajuns la 21%. Oare nu cumva din cauza celor 5- 6- 7 membri care stau si critica partidul se intampla acest lucru?". Ludovic Orban a reusit cu greu sa deturneze discutia, care revenea insa obsedant la chestiunea dizidentilor, spre exasperarea de moment a lui Manea, la intrebarile retorice din sala: "Si ce ati vrea acuma? Sa-i executam?! Lasati-i sa vorbeasca, e dreptul lor". Legat de problemele pur administrative, liberalii au criticat propunerea democratilor de a se oferi o prima electorala tuturor primarilor. "De ce nu le-a venit aceasta idee geniala acum un an si jumatate, ci abia acum, dupa ce au fortat aproape 500 de primari PSD sa intre in PD?", s-a intrebat Hasotti, care s-a aratat sigur de faptul ca reprosurile aduse in acest context democratilor i-au facut mare placere lui Ludovic Orban. Inspre finalul primei intalniri, liberalii si-au trecut pe agenda trei subiecte asupra carora urmeaza sa aprobe o rezolutie, printre acestea numarandu-se, normal, si subiectul liberalilor contestatari. In alta ordine de idei, alesii locali s-au pus de acord asupra faptului ca trebuie sa se pregateasca deja pentru alegerile locale din 2008, reuniunea lor propunandu-su printre altele si elaborarea, pe cat se poate, a unie strategii in acest sens. De altfel, s-a expus ideea, aprobata in tacere de liderii de la prezidiu, ca ar fi mult mai productiv pentru PNL sa se mediatizeze proiectele reusite, promisiunile indeplinite, planurile de viitor, decat implicarea continua in tot felul de dispute paguboase pe margine acelor declarate de Turcan sau Ghise.