Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat luni ca, in decursul saptamanii viitoare, urmeaza sa se intalneasca cu reprezentantii celor sase judete care nu au nicio groapa de gunoi functionala, in vederea gasirii de solutii privind depozitarea deseurilor.
Cele sase judete depoziteaza, in acest moment, gunoiul in spatii ilegale. "Este vorba despre Timis, Vaslui, Bacau, Satu Mare, Mures si Teleorman", a precizat Borbely.
Ministrul a mentionat ca, in acest moment, in Mures functioneaza ilegal doua depozite pentru deseuri, iar cei din Satu Mare duc gunoiul in alt judet.
Laszlo Borbely a mai spus ca trebuie gasita o soluţie pentru rezolvarea problemei depozitarii deseurilor, in conditiile in care cei care funcţionează ilegal ajung sa fie amendati, iar altii duc gunoiul in alta parte. "La unii, am incercat o rezolvare. La Satu Mare, ei totusi s-au organizat. Au o investiţie pe care o preluam la POS Mediu (Programului Operational de Mediu - n.r.) si pana la sfarsitul anului termina o groapa", a detaliat ministrul.
Potrivit ministrului Mediului, o soluţie ar fi realizarea unor platforme temporare de depozitare. Acestea nu ar costa foarte mult si ar fi functionale timp de un an.
Borbely a mai spus ca, in acest domeniu, exista interes si pentru incinerarea gunoiului. "Sunt judete care cocheteaza cu aceasta idee. Specialistii spun ca ar fi costuri mult mai mari. Mai trebuie studiată solutia incinerarii, le-am cerut colegilor mei sa-mi dea o statistica, cam cat ar costa", a spus ministrul, potrivit caruia, in cazul incinerarii deseurilor, intervine si problema legata de reciclare, care nu se mai poate realiza.
In privinta depozitarii deseurilor Capitalei, ministrul a spus ca există o groapa functionala si ca master planul aferent este "in derulare". "
In Bucuresti se discuta despre cine sa aiba contractul - primariile de sector sau cea generala. Mi se pare mai logic sa fie la nivel de sector, pentru ca la sector se stie mai bine ce si cum", a spus Borbely.