Guvernul va prezenta pentru prima data un raport de activitate in fata Delegatiei Permanente (DP) a PNL, a anuntat marti seara purtatorul de cuvant al partidului, Eugen Nicolaescu, dupa sedinta Biroului Permanent Central (BPC) al partidului.
Raportul de activitate al Guvernului va cuprinde actiunile pe care le-a avut de intreprins si modul in care s-a achitat de aceste actiuni pe parcursul celor o suta de zile de cand actualul Executiv este in functiune, a declarat Nicolaescu. Totodata, raportul de activitate va include si preocuparile Guvernului privind indeplinirea calendarului de integrare europeana. “Probabil ca in fiecare trimestru Guvernul va veni in fata Delegatiei Permanente a PNL, avand in vedere faptul ca premierul este liberal, pentru a raporta cum decurge aplicarea programului de guvernare“, a declarat Eugen Nicolaescu.

Boc nu stie

Democratii nu stiu insa nimic despre faptul ca ministrii lor ar trebui sa vina la raport la sediul PNL. Presedintele PD, Emil Boc, a precizat ieri ca partidul sau nu a luat deocamdata nici o decizie in privinta unei eventuale prezentari a raportului de activitate a Guvernului Tariceanu. Boc a declarat ca ministrii democrati isi prezinta periodic activitatea, dar nu s-a pus problema unui raport al celor 100 de zile de guvernare din partea tuturor membrilor Executivului.
In privinta raportului care va fi prezentat in Cadrul Delegatiei Permanente a PNL, presedintele PD a precizat ca, probabil, se vor include si prezentari ale activitatii ministrilor democrati. El a adaugat ca nu s-a luat nici o decizie in acest sens in cadrul Coalitiei.