Nemultumirile PD-L si mai putin ale PSD Constanta si-au dat intalnire, ieri, la Prefectura, pentru gasirea unor solutii amiabile. In timp ce echipele de negociere ale PSD si PD-L discutau despre numiri pe posturi sau proiecte de legi comune, la sediul judetean de partid al democrat-liberalilor se adunasera aproape toti cei care-si vad sansele de a accede pe functiile promise din ce in ce mai mici. Unul dintre pedelistii ramasi "putin" pe dinafara - Gigi Chiru, cel care fusese anuntat de PD-L Constanta drept viitorul sef al Inspectoratului Regional de Stat in Constructii, dar unde a fost numita o persoana sustinuta de PSD, facea 13-14 la partid; tot la sediul PD-L Constanta astepta, cu infrigurare, un semn, ceva, de la consfatuirea derulata la Prefectura a fost si Dionisie Culetu (propus sef la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor), la fel si Adi Sponte, propus pentru SAPARD. Dar, dupa cum ne-a declarat presedintele PD-L Constanta, Mircea Banias (foto), problema numirii omului pe functia de conducere a SAPARD nu a mai fost luata in discutie ieri, dar este posibil sa se dezbata subiectul in cursul zilei de azi, cand sefii celor doua organizatii judetene de partid, plus alte cateva persoane din cadrul echipelor de negociere se vor intalni din nou, si tot la Prefectura. Dupa intalnirea de ieri, in timp ce social-democratii si-au vazut, relaxati, de treaba, pedelistii n-au ratat ocazia de a se vedea si separat, pentru a li se explica - celor nemultumiti ca nu au ajuns in functii de conducere ale institutiilor - cele discutate. Mircea Banias s-a numit, astfel, "oblojitorul" de serviciu al membrilor organizatiei judetene pe care o conduce. "Pedelistii s-au plans de ce nu i-am pus pe posturi pe Chiru si Zevri"Revenind la intalnirea echipelor de negociere ale PD-L si PSD, una dintre cele mai "simaptice" declaratii de dupa discutiile de la Prefectura a venit chiar din partea prefectului Liviu Brailoiu: "Avem o colaborare foarte buna cu PD-L, vom face proiecte de legi impreuna. Chiar am vorbit sa modificam legea creditului agricol", a spus social-democratul Liviu Brailoiu, ca si cum. . . nemultumirile exprimate de pedelisti chiar si oficial, in cadrul unei conferinte de presa, n-ar fi existat niciodata. Totusi, social-democratii participanti la intalnirea de ieri sau care au aflat de la colegii lor cum au fost puse problemele colaborarii PSD - PD-L la Constanta in cadrul discutiilor, ne-au precizat ca una din marile nemultumiri ale pedelistilor este numirea facuta la Inspectoratul Regional de Stat in Constructii. "Pedelistii s-au plans de ce nu i-am pus pe posturi pe Chiru si Zevri", ne-au declarat surse social-democrate. Detaliind, social-democratii au spus ca PD-L a insistat ca postul la Regionala in Constructii le revenea, in timp ce PSD a sustinut contrariul. In ceea ce-l priveste pe Gigi Chiru, din discutiile ulterioare pe care le-a avut cu Mircea Banias, a reiesit ca, in continuare, asteapta sa fie numit pe post. In privinta lui Senol Zevri, care tot asteapta sa fie pus la sefia Agentiei pentru Protectia Mediului, dar acest lucru nu se mai petrece, desi postul e liber, social-democratii le-au explicat pedelistilor ca nu e vina lor. "Le-am spus ca si noua ne sunt intarziate anumite numiri", au spus social-democratii. "Credem ca, de fapt, in privinta APM tergiversarea numirii e blocata tot de la ei, sunt interese sa fie numita alta persoana decat Zevri", au mai comentat pesedistii. PD-L ar da un post de adjunct la ITM pentru unul din conducerea ISJLa randul sau, Mircea Banias, liderul PD-L Constanta, a confirmat ca s-a discutat despre Gigi Chiru si despre functia care ar trebui sa revina PD-L-ului si, de asemenea, despre situatia lui Zevri Senol. "Ne mai intalnim si maine (n. r. - azi) si daca nu ne intelegem, vom muta discutiile la Bucuresti", a spus senatorul Mircea Banias. Tot potrivit liderului PD-L Constanta, s-a discutat despre Regionala pentru Protectia Consumatorilor, acolo unde PSD si-a pus propriul om si unde PD-L sustine ca ar fi trebuit numit pedelistul Marius Ciobanu. "Au spus ca Regionala e a lor", a concluzionat Banias, adaugand ca, in privinta Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor, s-a pus problema numirii lui Dionisie Culetu. "Cum Gheorghe Trandafir, actualul sef, mai are o luna si ceva pana la pensionare am convenit ca poate ii facem un alt loc in institutie sau poate asteptam sa i se incheie mandatul pentru a-l pune pe Dionisie Culetu", a explicat Mircea Banias. Tot in cadrul discutiilor de ieri, PD-L a propus PSD sa ofere unui pedelist un post de adjunct in cadrul Inspectoratului Judetean Scolar, in schimbul unui post de adjunct la Inspectoratul Teritorial de Munca - institutie ce a revenit pedelistilor. "Nu au parut interesati", a spus Banias si este firesc, de vreme ce inspectorul general scolar, pesedistul Petrica Miu, si-a ales deja cei doi adjuncti, si nicidecum de la PD-L. O alta problema discutata a fost validarea lui Gheorghita Corbu in Consiliul Judetean Constanta. "PSD nu a dat un raspuns ferm, cred ca nu il vor valida si se va ajunge, din nou, in instanta", a concluzionat Banias. (Alexandra ANTON)