Frate-frate, dar branza-i pe bani, sau mai bine spus politica nu tine cont de rudenie. Vantul schimbarilor sefilor de institutii din Constanta a trecut peste orice bariera cunoscuta pana acum. Cam asa se poate spune in cazul fratilor Busu. Liberalul Enache Busu, actualul director al Directiei Judetene de Statistica (DJS) Constanta - institutie care a trecut in curtea Partidului Democrat Liberal -, va fi schimbat din functie chiar de catre propriu frate, Gheorghe Busu (foto), membru PD-L. Acesta din urma este inginer mecanic si profesor de specialitate la Liceul SNC Constanta. Revenind la conducerea DJS Constanta, mai facem precizarea ca a fost condusa timp de 20 de ani de acelasi director Marin Bajenaru, care a iesit la pensie pe data de 31 decembrie 2006. Deoarece functia de director a fost scoasa la concurs in luna iunie 2007, Directia Judeteana de Statistica a fost condusa de directorul adjunct al institutiei, Emil Mocanu. Ulterior, conducerea directiei a fost preluata de Enache Busu. “Am participat la concurs la Agentia Nationala a Functionarilor Publici Bucuresti unde, in urma celor doua probe am fost declarat admis. Din luna iunie 2007 imi desfasor activitatea ca director executiv la DJS Constanta, iar anul trecut institutia noastra a ocupat locul III intr-un clasament la nivel national. Controlul de audit incheiat la 31 decembrie 2008 mi-a dat calificativul foarte bine”, a declarat, “in apararea sa”, Enache Busu. Tot seful Directiei Judetene de Statistica a mai dat de inteles faptul ca, de-a lungul timpului, la conducerea DJS au fost informaticieni, matematicieni, cadre universitare si nicidecum ingineri mecanici, asa cum este fratele sau. Cu alte cuvinte, dragostea de frate e un concept putin cam. . . fragil in familia Busu. La randul sau, Gheorghe Busu a declarat, pentru cotidianul “Replica” de Constanta, faptul ca priveste toata situatia exclusiv din punct de vedere politic. “Mie imi place foarte mult matematica, am terminat ingineria mecanica pentru ca era la moda. In mod sigur vin la conducerea Directiei de Statistica. Eu as fi vrut Centrul Regional de Metrologie, dar nu s-a putut. Imi pare rau ca-l schimb (n. r. - pe Enache Busu), dar este o functie politica”, a conchis fratele actualului sef al Directiei Judetene de Statistica. (I. ZAGONEANU)