Primarul orasului Navodari, social-democratul Nicolae Matei va depune juramantul joi, 26 iunie a.c. Intre timp insa, Consiliul Local Navodari a fost validat, viceprimarul ales este liberalul Florin Chelaru, in timp ce presedintele de sedinta al consiliului a fost desemnat, la propunerea pedelistului Stefan Galbau, liberalul Jean Paul Tucan. "Tucan a batut palma cu Calapod, de aceea si numirea lui in functia de presedinte de sedinta in consiliu. Eu cred ca trebuia ales cineva cu experienta", a declarat, pe acest subiect, Nicolae Matei. Primarul Navodariului a mai precizat ca este dezamagit de intelegerea lui Tucan cu PDL, acest lucru demonstrand ca "liberalii nu se tin de cuvant fata de mine", a spus Matei. Tot Matei a precizat insa ca daca PDL si Tucan spera sa il incurce in sedintele de consiliu, se inseala. "Am sa le demonstrez ca indiferent de faptul ca Jean Paul Tucan a batut palma cu PDL, eu ma voi descurca", a afirmat Matei. Primarul orasului Navodari a mai precizat ca, in cursul zilei de ieri, a avut o discutie cu reprezentantii Ecoterm. "Spunea la un moment dat Doru Calapod ca a rezolvat criza Ecoterm Navodari, ca nu mai exista datorii. Este fals. Ecoterm are datorii de 209 miliarde de lei la CET Midia", a precizat Matei.