Gazeta Nord Vest: Iliescu califica ideea aparitiei unui nou PSD ca fiind neserioasa
Fostul presedinte Ion Iliescu, presedinte de onoare al PSD, a calificat joi aparitia unui nou PSD ca fiind neserioasa, dar asta nu inseamna, spune el, ca nu trebuie analizat ce trebuie sa faca partidul pentru a-si consolida pozitiile dupa alegerile din noiembrie 2014:
- Asta e neserios. E drept ca trebuie sa gandim ce sa facem ca PSD sa isi consolideze pozitiile si sa se prezinte ca un partid capabil sa treaca prin toate. Adica orice partid se afla in fata unor realitati, poate sa castige, poate sa piarda. Nu trebuie sa intre in deruta cand pierde, nici in euforie cand castiga, ci sa isi consolideze si sa-si imbogateasca experienta. Eram in 1996 cand am avut prima confruntare asa mai deschisa, a declarat Ion Iliescu la Ateneul Roman.
Intrebat de jurnalisti daca Victor Ponta, liderul PSD, trebuie sa-si asume esecul alegerilor prezidentiale, Ion Iliescu a raspuns afirmativ, dar a subliniat ca aceasta ar fi bine sa se faca din interiorul partidului, comparand situatia lui Victor Ponta cu cea a lui, dupa ce a pierdut alegerile din 1996:
- Bineinteles. Dar ce inseamna sa-si asume? A-ti asuma nu inseamna sa te retragi neaparat. Eu am pierdut alegerile in '96 si de pe pozitia de fost presedinte. Si dupa aceea am revenit la partid. Din contra, partidul m-a solicitat sa vin, si in perioada de opozitie 1996 - 2000 am desfasurat un fel de politica ce a repropulsat partidul, si in 2000 am castigat fara probleme. Asta este atitudinea constructiva si responsabila, si nu intrarea in panica atunci cand pierzi, nici euforie atunci cand castigi. Asta e lectia vietii, si lectia vietii politice, a subliniat presedintele de onoare al PSD.
Ion Iliescu a subliniat ca va avea loc un congres al PSD, acesta fiind precedat de un Consiliu National :
- Nu prea am mai mers la sedinte, astept, vreau sa fie un congres la partidului. Va fi (n.r. un congres), dar va fi intai un Consiliu National. Deci, astept sa particip la Consiliul National, la dezbateri in legatura cu ce-i de facut. Eu de regula mai si vorbesc, a adaugat el.
Fostul sef de stat s-a aratat deranjat de etichetele puse PSD in campanie, ca fiind un partid comunist :
- Astea sunt bazaconii. Am avut o Revolutie in 1989, de acolo trebuie sa pornim, acela este punctul de debut al noii istorii in Romania. Asemenea chestiuni politicianiste de slaba factura nu ajuta la nimic. Sunt alte probleme in legatura cu functionarea statului, institutiilor statului, societatii, partidelor politice, sunt unele mai complexe si mai complicate. Daca ne tinem de fleacuri din astea si de tot felul de etichete, se blocheaza gandirea si analiza de fond a ceea ce trebuie sa se faca, a aratat liderul social-democrat.
Despre Sebastian Ghita, Ion Iliescu crede ca este un om lipsit de respect si de comportament civilizat :
- Nu ma intereseaza, nu-l cunosc, nu am avut de-a face cu el niciodata. El s-a exprimat cu obraznicie si m-a mirat. Un baiat tanar, de 36 de ani, dar care a adunat avere si i s-a urcat la cap. A fost din partea lui lipsa de respect, de comportament civilizat, a spus Iliescu.