Ion Iliescu relateaza pe blogul sa cum a glumit, la aniversarea zilei de nastere a lui Razvan Theodorescu, pe tema obiceiului academicianului de a se rade in cap din tinerete, ceea ce l-a ferit de incaruntire.
Academicianul Razvan Theodorescu a implinit 70 de ani in ziua de 22 mai a.c., scrie Ion Iliescu pe blog. Cu acest prilej, colegii sai din Academia Romana i-au organizat o reuniune amicala, la sediul Academiei (Clubul Academicienilor) la care au participat numerosi membri ai Academiei, profesori si cercetatori, oameni de cultura, prieteni.
Cu aceasta ocazie a fost lansata ultima sa carte, in limba franceza : "Regards d’historien" (reflectii de istoric) - pe care, autorul, intentioneaza sa o prezinte si la Paris la o reuniune a istoricilor privind Europa de Sud-Est. Academicianul Razvan Theodorescu este, dealtfel, presedintele "Societatii de Studii Sud-Est Europene", functie in care a fost precedat de academicianul Emil Condurachi.
Prezentarea cartii a fost facuta de academicianul Dan Berindei, vicepresedinte al Academiei. A avut loc o prezentare de substanta, reliefand bogatia de idei a volumului academicianului Razvan Theodorescu, in care sunt abordate o multitudine de teme - privind atat problematica specifica a spatiului Sud-Est European, diversitatea acestui Spatiu, evolutiile sale contradictorii, elemente de solidaritate, dar si antagonice, caile de comunicare culturala, spirituala, conceptele geopolitice, precum si unele probleme specifice ale istoriei Romaniei, drumul spre modernitate al societatii romanesti, vizualitate si incursiune in vechea civilizatie a romanilor, elemente de istoria artei - domeniul de preferinta al academicianului Razvan Theodorescu.
Ion Iliescu remarca faptul ca la cei 70 de ani, profesorul si academicianul Razvan Theodorescu isi pastreaza o remarcabila tinerete spirituala, cartea prezentata fiind o expresie a "virilitatii sale intelectuale". "Eu am glumit pe seama faptului ca, din tinerete, profesorul Razvan Theodorescu umbla ras in cap, ceea ce il fereste, in plan fizic, de unele semne ale varstei - incaruntirea", marturiseste Ion Iliescu. Prietentii i-au urat cu totii, la aniversare, multa sanatate si traditionalul "La Multi Ani !", urari la care ne raliem si noi.
Autorii scheciurilor de la emisiunea Divertis Mall a Antenei 1 se pot inspira de pe blogul lui Ion Iliescu, pentru a-si creste ratingul.