Intr-o perioada in care Romania are nevoie de actiune politica unitara, responsabila, un lider PD-L, Ioan Oltean, face declaratii pline de umor: PSD ar duce reforma cu mocanita, PD-L cu trenul accelerat; pentru modul cum face reforma, Emil Boc e un Stefan cel Mare.
Vicepresedintele PD-L Ioan Oltean a amplificat atacurile sub centura la adresa partenerilor de guvernare. El a declarat sambata, la scoala de vara a PD-L, care se desfasoara la Costinesti urmatoarele: "PD-L, in opinia mea, e singurul partid care poate sa realizeze o reforma profunda. Din nefericire trebuie sa luptam cu comunistii din PSD, cu conservatorii, cu smecherii din acest partid. PSD ar urca reforma intr-o Mocanita. Noi trebuie sa o urcam intr-un Accelerat. Altfel o sa imbatraneasca Gheorghe Flutur la Suceava si nu o sa mai ajunga reforma acolo", a adaugat Oltean.
Vicepresedintele PD-L si-a indemnat colegii la unitate, pentru ca "partidul are nevoie sa fim alaturi de premierul Emil Boc. Daca premierul Emil Boc va reusi sa se mentina pe pozitii si sa realizeze aceste reforme, va fi un Stefan cel Mare al zilelor noastre", a conchis apoteotic liderul democrat-liberal.