Vicepresedintii PSD si PNL, Ioan Mircea Pascu si Gheorghe Flutur, s-au confruntat sambata, in acelasi oras - Bistrita, dar in locatii diferite, criticand reciproc actiunile politice ale partidelor pe care le reprezinta.

Pascu i-a acuzat pe liberali ca fac presiuni asupra alesilor locali ai PSD pentru ca acestia sa demisioneze din functiile in care au fost alesi in urma cu un an, copiind modelul Guvernarii CDR. Vicepresedintele PSD s-a referit concret la demersul unor prefecti, cum ar fi cei din Sibiu si Bistrita-Nasaud, care au cerut incetarea mandatelor de presedinti si vicepresedinti ai Consiliilor Judetene in cazul acelor persoane care fac parte si din Autoritatile Teritoriale de Ordine Publica, pe motiv ca ele desfasoara o activitate remunerata concomitent cu indeplinirea mandatului. “Sunt o serie de santaje care se practica, oamenii sunt amenintati. In felul acesta, eu cred ca cei de la putere comit mai multe greseli capitale. Una este legata de functionarea democratiei. Sunt oameni care au fost alesi si nu poti sa-i inlaturi presandu-i sa-si dea demisia, sa intorci rezultatul votului“, a precizat Pascu.

Aceeasi soarta ca a taranistilor

Pe de alta parte, liderul PSD sustine ca PNL risca sa aiba aceeasi soarta ca si PNTCD dupa guvernarea 1996-2000, deoarece isi asuma responsabilitatea aproape totala pentru ce se intampla in tara, iar partenerii se vor disocia de ei.
“Liberalii isi asuma responsabilitatea aproape totala asupra a ceea ce se intampla in tara, si aceesi greseala au facut-o taranistii in timpul guvernarii 1996-2000, iar consecintele au fost ca ceilalti s-au disociat de ei, i-au lasat cu greseala in brate si au pastrat toata vina ei insisi, iar astazi au iesit practic din istorie, nu din viata politica. Mi-e teama ca acelasi lucru se va intampla cu liberalii, daca vor proceda exact cum au procedat taranistii la momentul respectiv“, a afirmat Pascu. In replica, vicepresedintele PNL Gheorghe Flutur a apreciat, tot la Bistrita, ca Ioan Mircea Pascu ar trebui sa fie ingrijorat de ceea ce se intampla in PSD.