Puteti citi in continuare partea a 6-a a interviului cu Dan Andronic, acordat EVZ.

"GRADINA ZOOLOGICA"

• EVZ: Cum vi se pare peisajul mediatic actual?
• Dan Andronic: Ca la gradina zoologica. Vrei maimute, te duci in pavilionul cu maimute. Vrei serpi, te duci in pavilionul cu serpi. Vrei crocodili, stii unde te duci. In mod evident, asistam la o depreciere a actului de presa, dintr-o continua campanie.
• EVZ: Depreciere din interior sau din exterior?
• Dan Andronic: Din ambele zone. Am impresia, totusi, ca a inceput o operatiune de curatire, parca lucrurile nu mai sunt atat de usor suportate. In presa, intotdeauna a functionat omerta, lucrurile se stiau, dar nu se spuneau. Era un soi de solidaritate de breasla.
• EVZ: Banii au stricat piata?
• Dan Andronic: Da, pentru ca e clar ca unii au fost platiti mai mult decat trebuie, nu din motive de concurenta, ci pentru fidelizarea constiintei. In momentul in care platesti un om mai mult decat produce, apare o fractura logica. Cand nu vizualizezi presa ca o afacere, ci doar ca o maciuca, ai o problema.
• EVZ: Cum vedeti noul proiect de la Realitatea TV, cu Sebastian Ghita in postura managerului?
• Dan Andronic: Deocamdata nu mi se pare ca s-a schimbat ceva. M-a amuzat declaratia lui Stelian Tanase ca se vor aplica standardele BBC in 2011. Cu alte cuvinte, pana atunci ramanem cum stiti, sub standardele BBC.
• EVZ: Aveti o explicatie pentru faptul ca SOV a renuntat la Realitatea?
• Dan Andronic: N-a renuntat la nimic. Asta e o pacaleala. Tot managementul este al lui. Deocamdata Sebastian Ghita da banii, Vintu a ramas cu actiunile, iar oamenii din managementul editorial sunt aceiasi. Oameni fideli lui Vintu, dupa cum s-a vazut si in stenograme.
• EVZ: Apropo de stenograme, credeti ca nivelul discutiilor e diferit la Antena 3?
• Dan Andronic: S-ar putea ca lucrurile sa nu se discute atat de golanesc. Cunoscandu-i pe amandoi, cred ca Dan Voiculescu are un limbaj mai elevat. Pe de alta parte, cred ca Voiculescu nu vorbeste cu toti angajatii.
• EVZ: Pe o scara a incorectitudinii jurnalistice, unde ati plasa Antena 3?
• Dan Andronic: Nu e vorba de corect sau incorect, Antena 3 e tot o televiziune anti-Basescu. Problema e ca si-au asumat o singura atitudine, ceea ce din punct de vedere jurnalistic nu e corect. Nu poti sa mai spui ca in momentul acela mai respecti principiile deontologice. Doar daca esti anti-Basescu poti sa apari la Antena 3. La fel, nu-mi inchipui ca pe mine ma va chema vreodata Realitatea sa comentez ceva, decat daca vor sa ma omoare in direct.
• In 2007, cand mergeati la Sinteza zilei, lucrurile stateau altfel?
• Dan Andronic: Nu era atat de multa virulenta. Lucrurile au capatat o cu totul alta turnura dupa alegerile din 2008. Mogulii s-au incordat foarte tare sa demonstreze ca ei pot sa schimbe un presedinte. Problema e ca s-a ramas in aceeasi stare de isterie, din care se iese fie prin terapie de specialitate, fie prin asumarea unei alte atitudini.
• EVZ: Il vedeti pe Victor Ciutacu purtand un alt discurs?
• Dan Andronic: Vreau sa cred ca Victor Ciutacu n-are o singura valenta. Vreau sa cred ca cei de acolo sunt in primul rand ziaristi. Cu multi dintre ei am lucrat, ii stiu, sunt oameni normali, nu sunt niste marionete.