Ieri, la zece zile de la prima lor intilnire, noul prefect Radu Bud a avut o discutie de aproape trei ore, la sediul Prefecturii, cu fostul prefect Valer Marian, ocazie cu care acesta i-a prezentat un inventar al principalelor probleme semnalate si ramase in curs de solutionare la nivel judetean, si in care trebuie sa se implice si Consiliul Judetean, Primaria municipiului Satu Mare si alte institutii publice, se arata intr-un comunicat trimis ieri redactiei de purtatorul de cuvint al prefectului, Sorin Martin -Veres.

Primul set de probleme prezentat a fost legat de aplicarea legilor fondului funciar, fostul prefect referindu-se la retrocedarea si punerea in posesie pana in primavara asupra terenurilor, in suprafata totala de aproximativ 1.300 de hectare, de pe raza comunelor Turulung, Livada, Mediesu Aurit si Viile Satu Mare, transferate in toamna anului trecut prin hotarare de Guvern din patrimoniul Statiunii de Cercetari Livada in domeniul privat al statului si la incheierea actiunii de identificare de catre Agentia Domeniilor Statului a tuturor terenurilor disponibile din suprafata totala administrata (circa 2.500 hectare), pentru a fi retrocedate persoanelor fizice indreptatite, actiune care a avut termen de finalizare data de 15 ianuarie 2005. Al doilea set de probleme a fost legat de atribuirea de sedii unor institutii publice, ca fostul Serviciu de Evidenta Informatizata a Persoanei (pasapoarte, buletine, permise si inmatriculari auto), Parchetul de pe linga Tribunalul Satu Mare, Biblioteca Judeteana, Uniunea Culturala "Vatra Romaneasca”, Centrul de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale (Centrul de Creatie Populara), Societatea cultural- patriotica "Avram Iancu” si Liga Luptatorilor din Decembrie 1989 Satu Mare. Al treilea set de probleme a privit probleme legate de activitatea culturala pe plan local, sens in care au fost mentionate administrarea si finantarea Sectiei romane a Teatrului de Nord, finantarea scolii Populare de Arta, stabilirea organigramei, statului de functii si a unui buget corespunzator pentru Centrul de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale si organizarea unui festival anual de rock sub patronajul Fundatiei "Mircea Florian”. Al patrulea set a privit probleme ale cultelor. Fostul prefect Valer Marian a insistat pentru atribuirea unui sediu corespunzator Protopopiatului Ortodox Satu Mare si pentru promovarea unei hotarari de Guvern privind acordarea unui ajutor financiar de 1 miliard de lei Catedralei protopopiale din Satu Mare (Adormirea Maicii Domnului), suma necesara pentru finalizarea picturii interioare, apreciind ca astfel ar fi realizat un tratament echitabil cu catedralele protopopiale din Carei si Negresti- Oas, care au beneficiat fiecare de un ajutor de cate 1 miliard de lei toamna trecuta de la Guvern. De asemenea, Valer Marian i-a solicitat prefectului Radu Bud sa aiba in vedere si sprijinirea Catedralei protopopiale ortodoxe din Carei pentru punerea in posesie asupra unei suprafete de teren convenita cu primarul municipiului Carei, precum si pentru sprijinirea manastirilor in constructie de la Marius, Scarisoara Noua si teghea, si a unor biserici in constructie din municipiul Satu Mare, ca si cele de pe strada George Baritiu si din Curtuius. Totodata, fostul prefect si-a prezentat opinia cu privire la retrocedarea Catedralei "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril” Protopopiatului Greco- Catolic, pe care o apreciaza ca fiind justa, in consonanta cu legea si istoria. Al cincilea set de probleme a privit situatii mai critice inregistrate in judet care se impun a fi solutionate cat mai urgent, ca situatia din Gara Halmeu, unde exista un pericol real de explozii datorita unor transporturi periculoase, situatia de TEXTILA- ARDELEANA si Filatura de bumbac din Carei, care au fost afectate de manoperele frauduloase ale unui cetatean german si situatia de la Cehal, unde trebuie finalizate ultimele retrocedari si puneri in posesie. in final, cei doi au convenit sa se reintilneasca zilele urmatoare pentru a purta o discutie pe tema serviciilor publice deconcentrate din judet si a sefilor acestora pe care fostul prefect intentiona sa-i schimbe dupa alegeri din motive de incompetenta, neadaptare la imperativele europene, abuzuri sau suspiciuni de coruptie.