Ion Iliescu a afirmat ca nu va vota la referendumul din 25 noiembrie pentru votul uninominal. Fostul presedinte a declarat duminica seara, la Antena 3, ca nici asumarea raspunderii guvernamentale pe proiectul de lege a uninominalului nu era necesara si ca rolul decisiv in adoptarea acesteia trebuie sa revina Parlamentului. "'A fost un fel de replica a guvernului la initativa presedintelui privind referendumul. Eu cred ca si unii si altii ar fi trebuit sa retraga aceste propuneri si sa lase Parlamentul sa decida", a mai spus Ion Iliescu. Presedintele de onoare al social-democratilor a recomnadat chiar boicotarea refendumului decretat de Traian Basescu. "Eu, personal, nu voi vota la referendum, si indemn chiar la boicotarea acestuia, pentru ca vreau sa ne concentram atentia asupra alegerilor pentru Parlamentul European, care sunt foarte importante, pentru ca ne consacra statutul de tara membra a Uniunii Europene si conteaza cum ne alegem membrii din Parlamentul European", a motivat Ion Iliescu.