Asociatia Pro Democratia (APD), care il monitorizeaza acum si pe presedintele Ion Iliescu, a calculat ca acesta a cheltuit, in deplasarile prin tara efectuate de cand a inceput campania electorala, cel putin 22,4 de milioane de lei din bani publici, pe care Administratia Prezidentiala i-a dat numai pe benzina. Cristian Parvulescu, presedintele APD, sustine ca s-a ajuns la aceasta suma calculand distanta parcursa de Iliescu in tara in cele zece vizite din ultima luna, pe care le-a numit electorale, cu patru masini necesare coloanei prezidentiale.
“Acesti bani nu au fost mentionati in cheltuielile de campanie ale PSD, deci Iliescu a folosit resursele Presedintiei in vizitele sale, pe care le calific drept electorale“, a declarat Parvulescu.