In acest spatiu cetatenii Galatiului vor putea descoperi cine sunt consilierii judeteni, cu ce bagaj vin si, mai ales, ce au de gand sa faca pentru judet in cei patru ani de zile cat vor ocupa aceasta functie.

Anghel Costel Caluean promite:

"O viata mai buna, o administratie functionala, o infrastructura care sa atraga investitii"

Atributii

Consilierul democrat-liberal Anghel Costel Caluean activeaza in comisia numarul cinci a Consiliului Judetului, cea juridica, pentru administratie publica locala, de respectare a drepturilor si libertatilor cetatenesti si de cooperare interinstitutionala. In cadrul acestei comisii, consilierul democrat-liberal se ocupa de sprijinirea coordonarii activitatii consiliilor locale din judetul Galati in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean, de

sprijinire a intocmirii regulamentelor de functionare a serviciilor publice judetene si controlul actiunilor de aparare a drepturilor omului si cetateanului, a libertatii de constiinta si a libertatii de exprimare. Totodata, acesta vegheaza asupra legaturilor cu cultele religioase care activeaza in judet, sprijina actiunile de aparare a ordinii si linistii publice, probleme de protectie impotriva incendiilor, de protectie civila, de paza a bunurilor persoanelor fizice si juridice, precum si alte activitati specifice, inclusiv analizarea unor sesizari in domeniu.

Experienta

Consilierul judetean Anghel Caluean este la primul mandat in cadrul CJ si imbina de aproximativ doua luni de zile aceasta activitate cu cea de medic veterinar. Desi nu are prea multa experienta in cadrul CJ, democrat liberalul stie sigur ce vrea de la acesti patru ani in cadrul acestei institutii: o viata mai buna pentru locuitorii judetului Galati.

Avere

La capitolul avere, Anghel Caluean nu se poate lauda cu mare lucru, acesta trecand in declaratia de avere la inceput de mandat doar remuneratia ce-i revine din activitatea de medic veterinar in localitatea Negrilesti, judetul Galati si, mai nou, indemnizatia de consilier judetean.

O promisiune

"Promisiunea mea, din functia pe care o ocup pentru viitorii patru ani este o viata mai buna, o administratie functionala, o infrastructura care sa atraga investitii, un Consiliu Judetean competent si in sprijinul cetateanului". Asta isi doreste Anghel Caluian sa obtina la finalul mandatului de consilier judetean pe care l-a castigat la alegerile locale din luna iunie fiind pregatit sa initieze si sa sprijine proiecte de imbunatatire a calitatii vietii locuitorilor din judet si de dezvoltare a infrastructurii locale si judetene.