HotNews informeaza: "Guvernul despre decizia ICCJ: Recalcularea pensiilor militare poate continua"

Executivul a anuntat vineri ca va continua recalcularea pensiilor militare, argumentand ca "procesul de recalculare a pensiilor isi are temeiul in Legea 119/2010 cu referire la Legea 19/2000, motiv pentru care suspendarea efectelor HG nr. 735/2010 nu este echivalenta cu constatarea ne-legalitatii normelor de fond privind recalcularea pensiilor, cuprinse in Legea 119/2010 cu referire la Legea 19/2000, se arata intr-un comunicat.
"Cata vreme Legea 119/2010 este in vigoare, iar Curtea Constitutionala a constatat conformitatea sa cu dispozitiile Constitutiei prin decizia nr. 873/2010, consideram ca actul normativ trebuie sa-si produca efectele, iar suspendarea hotararii Guvernului nu afecteaza aplicarea Legii", se arata in continuare.
"In concluzie, in temeiul dispozitiilor legilor invocate mai sus, pe baza dispozitivului hotararii ICCJ si potrivit prevederilor Legii 119/2010,consideram ca institutiile din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala pot continua recalcularea pensiilor".
Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a publicat vineri motivarea deciziei din 7 ianuarie prin care a respins recursul Guvernului la o decizie a Curtii de Apel Cluj prin care s-a dispus suspendarea executarii H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor.
ICCJ a specificat ca suspendarea HG 735/2010 privind recalcularea pensiei a ramas definitiva si ca aceasta decizie produce efecte "erga omnes", adica este opozabila tuturor pensionarilor militari. Decizia ICCJ se refera la suspendarea aplicarii HG 735 pana la pronuntarea instantei de fond asupra cererii de anulare a aceluiasi act normativ.

HotNews.ro a aratat anterior cum se traduce decizia ICCJ, potrivit specialistilor in drept:
• Guvernul poate continua sa recalculeze pensiile pentru ca temeiul acestei recalculari este legea 119/2010, si nu HG 735/2010.
• Ceea ce s-a retinut prin motivarea ICCJ este ca prin HG 735 s-ar adauga la legea 119 din 2010 obligatia ca oamenii sa formuleze ei cereri de recalculare si sa aduca ei acte doveditoare. La asta se refera aparenta de nelegalitate retinuta de Curte.
• Ca urmare a deciziei ICCJ institutiile trebuie sa recalculeze ele, din oficiu, pensiile, pe baza actelor doveditoare pe care le au de la depunerea dosarelor de pensie, in baza carora s-a si stabilit initial pensia. Guvernul si ministerele trebuie sa faca toate operatiunie din oficiu, nu la cerere, si sa tina cont de actele depuse anterior sau sa faca demersuri pentru a obtine altele