Reintregirea salariilor bugetarilor va avea loc in doua transe, pana la finalul anului 2012, precizeaza Guvernul, printr-un comunicat de presa prezentat de Agerpres.
Prima transa, de 8%, va fi acordata incepand cu 1 iunie 2012, iar a doua etapa de majorare va fi cel mai tarziu in decembrie 2012, potrivit comunicatului.
"Acest angajament al Guvernului Romaniei se bazeaza pe negocierile purtate cu reprezentantii Fondului Monetar International, ai Comisiei Europene si ai Bancii Mondiale. Decizia Guvernului este una ferma si in conformitate cu negocierile purtate cu FMI.
Tot de la 1 iunie, in transe lunare egale cu ceea ce guvernele trecute au incasat gresit, se va incepe restituirea sumelor catre pensionarii cu pensii de peste 740 lei", se mai arata in comunicat.
Seful misiunii Fondului Monetar International pentru Romania, Jeffrey Franks, a declarat astazi ca, in discutiile cu Guvernul Romaniei, a convenit ca a doua majorare de salarii (reintregirea) sa aiba loc in anul 2013.