AGERPRES informeaza: Senatorii au decis ca Guvernul nu poate emite ordonante pe perioada vacantei parlamentare
Plenul Senatului a respins luni legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonante pe durata vacantei parlamentare. Impotriva proiectului de lege s-au exprimat 56 de senatori, iar pentru adoptarea acestuia 53 de senatori.
De asemenea, si amendamentele propuse de senatorii din Comisia juridica au fost respinse de plenul Senatului cu 105 de voturi impotriva si doua voturi pentru. Membrii Comisiei juridice propusesera, prin amendamente adoptate in comisie, ca nu pot adoptate prin ordonante unele acte normative pe care Ministerul Educatiei a vrut sa le emita in domeniul cercetarii, respectiv ordonante prin care sa se modifice Legea 206/2004 privind buna conduita in cercetarea stiintifica, respectiv Legea 287/2004 a consortiilor universitare si a Ordonantei de urgenta 75/2005 privind asigurarea calitatii educatiei.
Senatorii juristi eliminasera, prin amendamente, din lista propusa de Guvern si modificarea Legii 30/1991 privind organizarea si functionarea controlului financiar si a Garzii Financiare, adoptarea de reglementari privind transporturile rutiere, modificarea Ordonantei 29/1997 privind Codul aerian civil, infiintarea Autoritatii Metropolitane de Transport Rutier Bucuresti, masuri pentru reglementarea obligatiilor bugetare ale Societatii Comerciale "Telecomunicatii CFR" SA.
In timpul dezbaterilor din plenul Senatului senatorii PSD si PNL au anuntat ca vor vota impotriva proiectului de lege fiind invocat atat faptul ca Guvernul ‘a ocolit cu agilitate Parlamentul‘ prin numarul mare de angajari de raspundere pe diverse legi, cat si faptul ca in punctul de vedere emis de Consiliul Legislativ se precizeaza ca abilitarea Guvernului se acorda doar pentru domenii care nu fac obiectul legilor organice.
Senatorul PSD Adrian Tutuianu a precizat ca daca Executivul isi va angaja raspunderea in fata Parlamentului si pe legea referitoare la minoritatile nationale, "ar fi cea de-a 14-a asumare a Guvernului in doi ani si jumatate".
Senatorul UDMR Verestoy Attila a sustinut, in luarea sa de cuvant, ca este firesc ca Parlamentul sa doreasca sa detina controlul asupra legislativului si sa "controleze Guvernul sa nu faca niste lucruri care nu ar fi in acord cu Constitutia". "Toate masurile Guvernului pot fi cenzurate si controlate de Parlament. Totusi, daca am fi de buna intentie, atunci nu am spune inainte de a vedea masurile Guvernului ca ele nu sunt constitutionale. Ar trebui sa acordam Guvernului buna credinta ca va lua masurile asa cum sunt ele dorite de majoritatea parlamentara", a spus acesta.
In replica, presedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Grebla (PSD), a afirmat ca "problema este daca solicitarea Guvernului este sau nu constitutionala". "Guvernul nu ne-a solicitat sa-l abilitam sa dea ordonante bune sau rele. Daca ar fi facut-o, probabil i-am fi sugerat sa dea ordonante bune, dar nu i-am da un cec in alb. Problema care se pune este daca solicitarea Guvernului este constitutionala. (...) Nu putem lasa Guvernul sa reglementeze in domenii importante, cum este cazul educatiei, fiindca nu stim ce anume doreste sa modifice", a spus Grebla.
Senatul este prima Camera legislativa sesizata cu proiectul legislativ. Legea este ordinara.