Guvernul discuta impunerea taxei auto la prima vanzare a masinilor intrate in tara inainte de 1 iulie 2008, cu un cuantum redus cu 30%, si restituirea unei diferente din banii deja dati de proprietari, dar esalonat pe mai multi ani, pentru a evita returnarea unei sume totale de 750 milioane euro.
O alta varianta luata in calcul este transformarea taxei de poluare intr-o taxa platibila anual si impusa tuturor proprietarilor de autovehicule, separat de impozitul pe proprietate, releva un document guvernamental obtinut de MEDIAFAX.
Sistemul actual al taxei auto va fi modificat dupa ce Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJUE) a aratat, intr-un punct de vedere exprimat la cererea unei instante romanesti, ca taxa de prima inmatriculare incalca legislatia Uniunii Europene intrucat produce un dezavantaj la vanzarea masinilor second-hand din alte state pe teritoriul Romaniei.
Guvernul a elaborat mai multe variante de modificare a taxei auto.
Una dintre acestea prevede modificarea OU 50/2008 privind taxa pe poluare pentru autovehicule, in sensul stabilirii obligatiei de plata a taxei de poluare si pentru autovehiculele aflate in parcul national inainte de intrarea in vigoare a taxei, la prima transcriere a dreptului de proprietate, respectiv la prima vanzare, cu o reducere a cuantumului taxei cu circa 30%, arata documentul guvernamental.
Taxa de poluare auto a intrat in vigoare la 1 iulie 2008, inlocuind taxa de prima inmatriculare introdusa la 1 ianuarie 2007.
O alta varianta luata in calcul de Guvern este modificarea OU 50/2008 privind taxa pe poluare pentru autovehicule, in sensul stabilirii obligatiei de plata a taxei de poluare si pentru autovehiculele aflate in parcul national inainte de intrarea in vigoare a taxei - fara sa se mai faca referire la prima vanzare - cu diminuarea cuantumului actual al taxei pe poluare, dar cu restituirea unei diferente intre suma achitata incepand cu 1 iulie 2008 si pana la aprobarea viitoarei modificari si cuantumul care va rezulta din aplicarea noilor prevederi.