Senatorul Serban Valeca (foto) a sustinut o declaratie politica in Senat, intitulata "Guvernul - balbe fara numar", pe care o puteti citi in continuare.
'Am criticat de mai multe ori in declaratiile mele politice lipsa de viziune si balbaiala de care a dat dovada actualul Guvern. De fiecare data cand acest Guvern a luat o masura, a facut-o fara a tine cont de constitutie, de lege, sau de popor. As putea spune fara sa gresesc ca, Guvernul Boc, desi este condus de un jurist, are cele mai multe hotarari si ordonante declarate neconstitutionale. Astfel, in unele cazuri, guvernantii portocalii se vad obligati sa-si repare greselile pe care le-au facut orbiti de reduceri si taieri.
Acesta este si cazul BNR unde ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a ordonat diminuarea salariilor acestora (potrivit ordonantei se reduc cu 25% veniturile din sectorul bugetar), desi Banca Nationala este o institutie independenta, care nu functioneaza in sistemul bugetar. Banca Centrala Europeana si-a exprimat dezacordul fata de masura aplicata de Guvernul Romaniei in cazul BNR asa ca Guvernul ia in calcul acum revenirea salariilor angajatilor Bancii Nationale a Romaniei la nivelul de dinainte de reducerea cu 25% a veniturilor din sistemul bugetar sau se incearca o noua ordonanta pentru "adormirea vigilentei" bancii europene.
Stimate colege si stimati colegi, uitati asadar inca o mostra de balba a Guvernului. Ma intreb cat timp parlamentarii din banca puterii vor mai putea sustine asemenea aberatii: ordonante date de Emil Boc ce turuie neintrerupt despre reduceri, taieri (nu si despre cresteri bugetare, plus valoare, crestere de productivitate) sau despre transparenta, cultura juridica, iar dupa o luna, maxim doua, vine abuziv cu o alta ordonanta sa o repare pe prima, si, la sustinerea in parlament, in loc sa-si ceara scuze, turuie din nou despre faptul ca nu poate face nimic din cauza..., atentie! a celor din opozitie care nu stiu ce faceau pe vremea cand maestrul Ion Cristoiu scria despre o gaina violata?!.
In acest timp, colegii parlamentari sar (nu din banca puterii) ci in ajutorul lui Boc sa-i repare din nou balbele ca este sarcina de partid.
Vazand ca premierul nu se lasa de scamatorii juridice pe spinarea romanilor, ma intreb cat o sa-l mai suporte cei din bancile din dreapta, deoarece aceasta sustinere fara limite este si tragica si jenanta.'