Liderul PIN, Cozmin Gusa, a declarat ieri la Iasi ca alegerile pentru desemnarea presedintelui CNSAS ar trebui blocate pana la adoptarea noii legi de functionare a institutiei.
"CNSAS a devenit o masina de spalat politicieni cu probleme, iar alegerile trebuie blocate pana la validarea noii legi de functionare a CNSAS. Aceasta se afla la Senat in faza finala", a declarat Gusa, care a apreciat ca legea ar trebui sa stipuleze obligativitatea membrilor CNSAS de a participa la vot.
Acesta a mai cerut un audit asupra activitatii de pana acum a CNSAS. "Comisia de Control al activitatii CNSAS, desi a fost infiintata de un an, nu a functionat nici macar o zi", a aratat Gusa. Alegerile pentru conducerea Colegiului CNSAS au fost amanate, pentru a treia oara consecutiv, marti, pe acelasi motiv al absentei unora dintre membri, au declarat surse din institutie.
Alegerile pentru conducerea Colegiului CNSAS ar fi trebuit sa aiba loc martea trecuta, insa au fost amanate pentru joia trecuta si inca o data pentru sedinta de marti pe motiv ca la fiecare dintre cele trei nu au fost prezenti absolut toti membrii Colegiului.
Potrivit surselor din institutie, la fotoliul de presedinte ocupat in prezent de Claudiu Secasiu - care si-a manifestat dorinta de a nu mai candida pentru un nou mandat invocand motive personale - aspira Ladislau Csendes, reprezentant al UDMR, si Laurentiu Tanase, trimisul PSD in colegiu. (D.P.)