Ion Stan, presedintele filialei PSD Dambovita, a declarat ieri ca prefectul judetului profita de situatia creata in localitatea Morteni, prin aparitia celui mai recent focar de gripa aviara, si incearca sa convinga primarul din localitate sa treaca din tabara PSD in cea a PD.
Stan a mai spus ca deputatul democrat Gheorghe Albu ii reproseaza ca are tupeul sa se intalneasca cu alesii locali ai partidului pe care-l conduce si-l someaza sa-si lase primarii in pace. "Asta in conditiile in care edilii sunt alesi pe liste de partid si nu prin vot uninominal", a afirmat Stan. Acest fapt il nemultumeste pe presedintele PSD Dambovita cu atat mai mult cu cat, in Legea privind stoparea migratiei politice Alianta a tinut sa apara un articol care sa le ofere alesilor locali posibilitatea de a alege, in termen de 45 de zile, daca raman alaturi de partidul cu care au pornit la drum sau daca-si schimba tabara politica. (A.N.)