Liderul grupului parlamentar liberal din Camera Deputatilor, Eugen Nicolaescu, a incercat ieri, intr-un mod cu totul neinspirat, sa acopere nemultumirile unora dintre parlamentarii PNL cu privire la noile formulare de declaratii de avere pentru demnitari, elaborate de Guvernul Tariceanu. El a spus ca grupurile parlamentare ale PNL din Senat si Camera Deputatilor vor sustine proiectul de ordonanta de modificare a noilor declaratii de avere. Pe Nicolaescu l-a luat gura pe dinainte si a declarat ca “nu trebuie insa luat parlamentarilor dreptul de a amenda proiectul in sens pozitiv, de a-l face mai restrictiv acolo unde se considera ca sunt permisive unele interpretari“. El a aratat ca in cadrul noilor formulare ale declaratiilor de avere exista o serie de capitole care ar putea fi interpretate “de altii, in timp“. In sustinerea teoriei sale, parlamentarul liberal a exemplificat prin faptul ca exista posibilitatea ca o colectie de icoane sa fie evaluata astazi la un pret mai mic decat evaluarea care s-ar putea face cand acesta ar putea fi in Opozitie. Nicolaescu a precizat ca parlamentarii PNL au discutat aceste aspecte cu Tariceanu si cu Monica Macovei.