CorectNews : Graham Watson: Reding si Barroso nu au fost obiectivi in evaluarea Romaniei

Liderul liberalilor europeni, Graham Watson, ii acuza pe liderii europeni, intr-un interviu acrodat ziarului Cotidianul, pentru faptul ca nu au condamnat derapajele politice din Romania. In acelasi timp, liberalul ii acuza pe Viviane Reding si pe Jose Manuel Barosso ca nu au fost obiectivi in evaluarea situatiei din Romania. In ceea ce priveste referendumul pentru demiterea presedintelui, Watson considera ca Traian Basescu ar fi trebuit sa demisioneze, in fata milioanelor de cetateni care au votat pentru plecarea sa de la Cotroceni.
"Oficiali europeni de rang inalt, in loc sa judece obiectiv si impartial situatia politica din Romania, au devenit practic lobby-istii lui Basescu. Doamna Viviane Reding si domnul Barroso au comis o mare eroare politica atunci cand au insistat ca la referendumul din Romania sa participe 50% plus unu din votantii inscrisi pe listele electorale", a spus Watson.
Sir Graham Watson a criticat si faptul ca oficialii europeni nu au reactionat dur in momentul in care unii politicieni romani indemnau cetatenii sa nu mearga la vot. "Acesti oficiali europeni au gresit cand nu i-au condamnat, asa cum ar fi trebuit sa o faca, pe politicienii din Romania care au cerut cetatenilor sa nu mearga sa voteze. Este datoria principala a oricarui politician ales democratic sa incurajeze poporul sa ia parte la astfel de alegeri".
Liderul liberalilor europeni considera ca Traian Basescu nu ar fi trebuit sa se mai intoarca la Cotroceni in urma referendumului. "Sunt extrem de surprins ca domnul Basescu s-a mai intors in palatul prezidential. La referendum s-a vazut foarte clar ca exista o majoritate a cetatenilor Romaniei care sunt impotriva continuarii mandatului sau prezidential. A fost la putere o lunga perioada de timp, iar o serie de scandaluri in care este implicat, si care au fost dezvaluite de presa, au demonstrat clar ca nu mai avea ce cauta in fotoliul prezidential. Sincer vorbind, cel mai onorabil pentru Basescu ar fi fost sa demisioneze si sa declanseze noi alegeri prezidentiale".
In privinta modului in care anumite informatii cu privire la situatia din Romania au ajuns in atentia oficialilor UE, Watson considera ca oamenii lui Basescu au fost foarte bine organizati in comunicarea versiunii lor si considera ca nu este o intamplare faptul ca Viviane Reding si Jose Manuel Barroso fac parte, alaturi de PDL, din Partidul Popularilor Europeni: "Oamenii lui Basescu au fost extrem de bine organizati in a-si vinde versiunea lor despre ceea ce se intampla in Romania in fiecare capitala a Uniunii Europene, si, mai ales, in Bruxelles. Totodata, nu trebuie uitat ca Basescu si partidul sau sunt afiliati la Partidul Popular European, grup politic din care fac parte doamna Reding si domnul Barroso. Acesti oficiali europeni nu au fost obiectivi in evaluarea situatiei din Romania, asa cum ar fi trebuit sa fie in pozitiile oficiale pe care le ocupa la Comisia Europeana. Si-au exagerat si depasit competentele. Pe aceasta tema, voi lansa in saptamana urmatoare o dezbatere in Parlamentul European".
Sir Graham Watson este de parere ca judecatorii Curtii Constitutionale ar fi trebuit sa fie oameni care sa aiba acceptul tuturor partidelor politice, sa fie mai presus de orice banuiala a partizanatului si cu o solida experienta ca judecatori. Liderul liberalilor europeni considera ca, in timpul disputei politice din Romania, cei trei judecatori de la Curtea Constitutionala numiti de Traian Basescu au fost departe de a intruchipa un asemenea statut.