Fostul presedinte al URSS Mihail Gorbaciov, care vine pe 14 aprilie la Bucuresti, va avea o intalnire privata cu 22 de persoane, printre care fostii presedinti ai Romaniei Ion Iliescu si Emil Constantinescu, ministri, ambasadori si reprezentanti ai marilor companii. Gorbaciov va participa si la lansarea cotidianului Puterea.
Reprezentantii organizatorilor vizitei lui Gorbaciov la Bucuresti au declarat ca fostul presedinte al URSS va sosi la Bucuresti miercuri, de la Moscova, la ora 11:45, pe Aeroportul Baneasa, unde va face o scurta declaratie de presa.
Ulterior, la ora 14:00, Gorbaciov va avea o masa privata cu 22 de persoane, la care vor participa fostii presedinti ai Romaniei Ion Iliescu si Emil Constantinescu, ministri, ambasadori si reprezentantii celor mai importante multinationale din tara.
De asemenea, in cursul zilei de luni este asteptata confirmarea participarii la intalnirea cu Gorbaciov a premierului Emil Boc.
Dupa aceasta masa, Mihail Gorbaciov are o discutie privata cu Adrian Thiess, managerul proiectului de lansare a ziarului Puterea.
Totodata, Gorbaciov participa, incepand cu ora 19:15, la lansarea cotidianului Puterea, evenimentul urmand sa se desfasoare la Clubul Diplomatic.
La sfarsitul lunii martie, Adrian Thiess, managerul proiectului lansarii ziarului Puterea, a declarat ca Mihail Gorbaciov vine, pe 14 aprilie, la Bucuresti, la lansarea ziarului Puterea.
Mihail Gorbaciov era asteptat si la Gala "Zece pentru Romania" de la sfarsitul lui 2009, insa si-a anulat participarea din motive de sanatate.