Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, sustine ca subventiile acordate in ultimii ani in zootehnie n-au dat rezultatul scontat, asa ca guvernul ar trebui sa sustina plantatiile pomicole, cultura strugurilor de masa si a legumelor, utilizand un sistem asemanator cu cel practicat in prezent in silvicultura
GdS: Desi nu sunteti silvicultor, in mai multe randuri ati atras atentia asupra reducerii suprafetelor forestiere din judetul Dolj. Cat de grava este situatia in aceasta privinta?
N.G.: Suntem un judet cu padure foarte putina. In Dolj, avem padure cam cat au doua comune din judetul Harghita, vreo 80.000 ha. De aceea nu exista la noi nici un ocol silvic privat. De fapt, exista unul in Gorj, la care sunt afiliati si proprietari de paduri de-ai nostri.
Pentru a creste suprafata padurilor, trebuie sa profitam la maximum de actualul program guvernamental de impaduriri. Practic, este vorba de o campanie de impadurire inclusiv pe terenurile private, de genul urmator: eu pun terenul la dispozitie pentru impadurire, il dau la Directia Silvica, aceasta infiinteaza padure pe el si mi-l da inapoi peste patru sau cinci ani, in functie de specie, cand s-a infiintat padure pe el. In aceasta perioada de timp, daca eu ma razgandesc, imi iau terenul inapoi. Dupa infiintarea padurii pe terenul meu, am obligatia sa o intretin, sa replantez copacii daca e seceta si se usuca si sa o exploatez in regim silvic, nu de capul meu.

GdS: Functioneaza aceasta modalitate de impadurire in Dolj?
N.G.: Desigur! La Daneti si Marsani s-au infiintat in acest fel vreo 2.500 ha de padure. E o investitie de 17 milioane de euro, jumatate din acesti bani reprezentand salariile pentru localnicii care au participat la infiintarea padurii chiar pe pamanturile lor. Practic, oamenii au castigat de doua ori: o data ca s-a plantat padurea, apoi pentru ca li s-a platit salariu pentru munca prestata chiar in folosul lor.
In momentul de fata se continua aceasta activitate, finalizam inca 900 ha de padure in aceasta primavara. Avem acum, pentru zona de sud a judetului, studii de fezabilitate si studii tehnice deja aprobate pentru 5.000 ha de perdele noi de protectie. Avem, ca lungime, in judetul Dolj, 2.000 km de perdele de protectie, pe zona de nisip. Mai facem inca 5.000 ha, care sunt necesare, pentru ca datorita acestora nu vom pierde terenuri ca urmare a desertificarii. Acolo unde e padure, exista un echilibru al atmosferei. Padurea are rostul ei in reglarea umiditatii. Asta trebuie sa facem in sudul judetului, unde, din cauza temperaturilor excesive, exista pericolul de desertificare.

GdS: Lasand la o parte acest program de impaduriri, stiu ca ati avut o idee oarecum asemanatoare, dar in alt sector...
N.G.: Da, as vrea sa facem, cel putin pentru judetul Dolj, programe de reconversie la plantatii pomicole, de struguri de masa si cultura legumelor in spatii protejate, sere si solarii, sustinute de guvern. La plantatiile pomicole, eu vad un asemenea program in sensul urmator: imi da bani guvernul sa-mi infiintez plantatia si pentru intretinerea ei pana in anul trei sau patru, cand intra pe rod. Apoi, eu doar o exploatez. Cam la fel ar fi la vita-de-vie pentru struguri de masa.
Va spun de ce insist pe acest aspect: consider ca s-au bagat foarte multi bani in zootehnie. Maine-poimaine, proprietarul fermei zootehnice poate spune: imi lichidez ferma zootehnica si ma mut in strainatate, in Moldova sa zicem, pentru ca ies mai bine daca imi fac acolo ferma zootehnica. Pomii si vita-de-vie nu le smulge insa nimeni sa plece cu ele. Iar profit se poate scoate. Pretul de producator cu care plecau ciresele de la noi catre piata din Rusia a fost de 1,2 - 1,6 euro/kg. La fel si la struguri de masa, la care in ultimii sase ani pretul nu a scazut sub 1 euro/kg la angro.

GdS: Credeti ca se poate castiga bine din vita-de-vie, chiar si fara sa transformi toti strugurii in vin?
N.G.: Desigur ca se poate. Iar exemple exista. In fiecare toamna, in Piata Centrala a Craiovei vine un producator de struguri de masa care are 20 ha de vita-de-vie in Breznita de Mehedinti, daca nu chiar mai mult. Are un soi romanesc - Victoria - creat la Dragasani, cu care si in Italia sunt cultivate circa 3.000 ha. Noi nu l-am dat la nimeni, dar l-au luat toti, pentru ca asa e statul roman, nu-si protejeaza creatiile. Si e raspandit din Chile pana in Argentina si din Africa de Sud pana in Grecia si Israel.
Cand vine producatorul asta cu struguri de masa in Piata Centrala, e coada la el cum era la peste pe vremuri. Nu mai vinde nimeni in afara lui, desi poate ca si altii au la vanzare tot soiul Victoria. Aici, in sud, avem acest potential, deoarece clima nu ne-o poate lua nimeni!

GdS: Spuneati ca vedeti aplicat acest program de reconversie si la cultura legumelor in sere si solarii. Este, oare, loc pe piata pentru legumele romanesti?
N.G.: Din nefericire, putina lume stie ca cel mai mare exportator de legume din Romania, de fapt aproape singurul, e Florin Purcea de la Sere Isalnita. Din Romania, zic, pentru ca mai sunt unii care exporta cateva tone. El exporta cam 12.000-15.000 tone de castraveti pe an, din aceia de calibrul 2-4 cm, cat maslina.
El poate si ar putea si altii. In Germania, cam 90% din suprafata pe care o cultivau cu legume in Bavaria a fost afectata de inundatii si nu o mai cultiva anul asta. Deci, am avea o ocazie extraordinara, iar agricultura noastra are potential, dar ne lipseste organizarea, acea veriga intre producator si consumator.

GdS: Considerati ca ponderea subventiilor trebuie sa se mute dinspre zootehnice catre pomicultura, viticultura si legumicultura?
N.G.: Daca am interveni cu un program national de sustinere a acestor sectoare, in conditiile in care, in tara noastra, 95% din consumul de fructe si 80% din consumul de legume sunt asigurate din import, mi se pare normal ca legumicultura, pomicultura si viticultura pentru struguri de masa sa fie cele mai sustinute sectoare din agricultura Romaniei.
Parerea mea e ca s-au bagat bani extraordinar de multi in subventii pentru zootehnie, dar, cu toate astea, noi importam 70% din carnea de porc pentru consum. Am reusit? Eu zic ca nu!

GdS: Credeti ca un asemenea program, precum cel pe care l-ati propus, ar aduce si locuri de munca?
N.G.: Cu siguranta ca trebuie facut ceva si in acest sens, mai ales pentru tineri, care aleg sa plece peste hotare, neavand de lucru acasa. Avem acest drept, sa traim mai bine si noi, si copiii nostri, iar ei sa nu fie obligati sa plece nu stiu pe unde, prin strainatate. Pe de alta parte, cei care au fost la munca in Vest si s-au intors de acolo au o alta viziune despre viata si despre munca, un mai mare respect pentru ceea ce fac. Imi spunea Florin Purcea la sere: "Domn’e, cand intru in statia de sortare, cel care a fost plecat din tara nu are nici o reactie, isi vede de treaba. In schimb, cel care n-a iesit niciodata din tara, opreste banda si incepe: 'Sefu’, ce faci sefu’?'. 20 de minute daca stau, el tot 20 de minute nu mai face nimic". E alta mentalitate, e altceva...

GdS: Revenind la nevoia de locuri de munca, cum vedeti faptul ca unii dintre furnizorii Ford au preferat sa se stabileasca in Olt, nu in Dolj?
N.G.: Pe mine, unul, m-a deranjat extraordinar de mult faptul ca un furnizor Ford a venit in Craiova, a venit in Dolj, apoi s-a asezat la Bals. Apoi a venit altul si s-a asezat la Caracal. Nu-i invidiez, dar mie mi se pare ca era mult mai accesibil Filiasiul, cu drum pe patru benzi, decat Caracalul, ca distanta fata de Craiova. In plus, ar fi fost forta de munca suficienta si calificata in zona Filiasiului, pentru ca au fost acolo si Fabrica de Transformatoare, si Uzina Mecanica. Zilele urmatoare as vrea sa am o intalnire cu presedintele de la Ford, caruia ii voi propune ca tot ceea ce inseamna investitor si furnizor al lor sa se aseze la noi, in Dolj. De aceea, o sa cer tuturor primarilor sa ne prezinte oportunitatile pentru cei care ar veni sa se aseze acolo. Daca vine cineva, un investitor, sa se stabileasca in comuna lui, sa aflam si noi ce-i ofera - il baga in seama sau nu?
De ce sa nu facem bine alor nostri? Sunt tot ai nostri, ai Olteniei, si cei de la Caracal sau Bals, dar, cum se zice, mi-e mai aproape camasa decat haina...