Presedintele PSD, Mircea Geoana, alaturi de un grup numeros de senatori social-democrati s-a aflat miercuri timp de cateva ore in orasul de pe Tarnava Mare.
Geoana si-a inceput vizita la Medias cu o intalnire cu directorul general al Transgaz, Ioan Rusu la sediul societatii, dupa care seful social-democratilor s-a deplasat la sediul Primariei Medias, unde s-a intalnit cu viceprimarul Mediasului, Teodor Neamtu si consilierii locali.
A urmat apoi o vizita la sediul local al Partidului Social Democrat si o conferinta de presa, unde Mircea Geoana a declarat ca va recomanda Guvernului Romaniei sa perfecteze o serie de intalniri cu reprezentantii oraselor mai mici, care au de suferit in urma crizei economice.
"Am avut de dimineata o intalnire extrem de interesanta la compania Transgaz, am avut de asemenea o intalnire la nivelul Primariei Municipiului Medias, asigurand de tot sprijinul nostru, dincolo de politica si competitie electorala, pentru proiectele municipiilor care au avut o traditie industriala importanta si care se confrunta astazi cu probleme legate de locurile de munca si in care criza este mai puternic resimtita.
La intoarcerea la Bucuresti am sa recomand Guvernului si Primului Ministru, ca pe langa intalnirile cu judetele din Romania pentru identificarea problemelor care trebuiesc rezolvate, sa fie perfectate si o serie de intalniri la nivelul Guvernului Romaniei si poate al Parlamentului, pentru orasele si municipiile care au probleme legate de activitatea industriala, cum este cazul Mediasului sau cum este cazul oraselor si municipiilor care sunt monoindustriale si care sunt mai afectate de criza decat alte orase sau municipii ale Romaniei", a spus Geoana.
"Guvernul Romaniei trebuie sa prezinte si generatia a doua de masuri aniticriza, astfel incat relansarea economica dupa actuala criza economica sa fie cat mai rapida". Seful PSD, Mircea Geoana a mai declarat ieri la Medias ca reprezentantii Executivului trebuie sa le prezinte responsabililor Fondului Monetar International un nou set de masuri anti-criza, astfel incat relansarea economica sa nu fie intarziata foarte mult.
Timp de doua zile, in judetul Sibiu s-a desfasurat vizita unei delegatii impresionante de senatori PSD, in frunte cu presedintele partidului, Mircea Geoana. Acestia au vizitat Sibiul si Mediasul, dar si localitati din zona de sud si nord a judetului.