Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, duminica seara, la Antena 3, ca va cere un mandat din partea Biroului Permanent al formatiunii, in noaptea de 30 noiembrie, pentru negocierile privind guvernarea, precizand ca, daca PSD va castiga alegerile, functia de premier este nenegociabila. "Voi lua un mandat din partea Biroului Permanent al partidului nostru. Intentionez sa iau acest mandat chiar in noaptea lui 30 (...) Parerea mea este ca discutiile despre formarea unei majoritati si de desemnare a unui premier vor incepe frenetic de pe la 7 seara pe 30 saptamana viitoare. De ce? Pentru ca in clipa in care se stie scorul, nimeni nu sta cuminte doua saptamani", a precizat Mircea Geoana.
Intrebat daca in noaptea de 30 noiembrie, dupa anuntarea rezultatului alegerilor, va convoca oficial Biroul Permanent, Geoana a raspuns: "Da. Oricum, toata conducerea e la partid". "Intentia mea este... in functie de scorul pe care il facem. Ne uitam cu atentie, si evident cu emotie, si cu incredere, la scorul din seara respectiva, imediat am convocat Biroul Politic al partidului meu, imediat avem o conversatie si cu liderii nostri de judete, pentru ca la noi presedintii de organizatii judetene sunt un for extrem de influent si extrem de important, iau mandat de la colegii mei...", a explicat liderul PSD, adaugand ca va fi "o delegatie", impreuna cu el, care va primi mandatul din partea conducerii PSD.
Geoana a mai spus ca, in cadrul mandatului de negociere, daca PSD va castiga alegerile, functia de premier este "nenegociabila". Intrebat daca si candidatul PSD pentru postul de premier, respectiv Mircea Geoana, este negociabil, in conditiile castigarii alegerilor de catre PSD, Geoana a raspuns: "E nenegociabil". "Cred ca si discutia asta e o discutie complet falsa, cea starnita de presedintele Traian Basescu. Pentru ca, in primul rand, intr-o democratie, cine castiga si are majoritate reprezinta vointa suverana a poporului roman. De unde pana unde presedintele ii ia pe Ghita sau pe Gica si il pune premier?", a mai spus Geoana, afirmand ca "negocierea este intre partide, iar partidele negociaza ca entitati statutare".
Alt element din mandatul cu care PSD se va prezenta la negocieri, este, potrivit lui Mircea Geoana, programul de guvernare al formatiunii, unde un punct important il constituie reducerea numarului de agentii si chiar si de ministere, pentru eficientizarea guvernarii.
Mircea Geoana a mai spus ca un alt punct din mandatul de negociere il reprezinta Parlamentul, respectiv cine va prelua presedintia Camerei Deputatilor si Senatului, dar si functiile de vicepresedinti, secretari, au sefia comsiiilor de specialitate. "Chiar daca suntem numai noi la guvern, partenerul care va exista in Parlament sa ne sprijine va cere si el ceva de la noi. Si daca nu cere locuri in Guvern, in mod cert va cere locuri in Parlament, pentru ca e o negociere pe un pachet complex de discutii. Presedintia Camerelor, vicepresedinti, presedinti de comisii, seful la Comisia de buget-finante, e o functie extrem de importanta in economia unei tari si in relatia intre Parlament si Guvern, vor fi de discutat in mod cert chestiuni legate de teritoriu", a spus Geoana.
El a aratat ca si functiile de vicepremieri sunt la fel de importante in negocierile de dupa alegeri. "E un mandat de negociere foarte complex, care are ca ax principal programul de guvernare, planul anticriza, functia de premier, functiile de viceprim-ministri, daca exista o participare a mai multor partide, si asta e o posibilitate in functie de scor, si bineinteles functiile din Parlament si desenul din teritoriu", a mai spus Geoana.