Presedintele PSD, Mircea Geoana, s-a aratat sambata neincrezator ca cele doua bugete vor trece de Parlament daca Guvernul nu negociaza o majoritate, fie una mai stabila, fie una "de etapa", opinand totodata ca pana la Craciun, actualul executiv trebuie sa se remanieze sau restructureze. Pe de alta parte, Mircea Geoana a spus ca personal nu ar fi de acord ca PSD sa intre la guvernare alaturi de PNL, pentru ca o asemenea asociere, pe ultimele luni de mandat, este riscanta. Intrebat daca va sustine acest guvern fara a intra intr-o formula guvernamentala, Geoana a negat si a spus ca nu este problema lui gasirea unei majoritati. Liderul social-democratilor a indicat insa o solutie, adica actualul Guvern sa recunoasca imposibilitatea de a gasi majoritatea respectiva si sa se formeze un guvern de tehnocrati, pluripartinic, care sa organizeze alegeri anticipate parlamentare concomitent cu cele locale. In orice caz, a spus Geoana, "toate drumurile duc la PSD". Presedintele PSD a mai trasat o sarcina Guvernului: sa-si remanieze echipa pana la Craciun, sau chiar sa faca o restructurare. "Premierul Tariceanu nu are cum sa termine acest an pana la Craciun fara o remaniere sau o restructurare", a spus Geoana, aratand ca din Guvern trebuie sa iasa acei oameni care sunt pasibili a fi trimisi in judecata, odata desfiintata comisia de la Cotroceni, dar si cei care au o problema de imagine precum Adrian Cioroianu.