Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat, vineri, la Iasi, ca este imposibil de aprobat un referendum pentru reducerea numarului parlamentarilor si a precizat ca este partizanul reformarii Constitutiei, insa ca acest lucru poate fi facut doar in cadrul unui forum constitutional.
"Singura cale de a ingropa o astfel de initiativa este aceea de a face un referendum pentru ca este clar ca este imposibil sa avem voturi pentru aprobarea unui astfel de referendum. Daca domnul Basescu vrea sa-si omoare propria idee, a ales calea cea mai buna", a declarat presedintele PSD, in conferinta de presa la Iasi.
Potrivit lui Geoana, conducerea PSD va decide in urmatoarele zile pasii care trebuie facuti pentru a dezbate reformarea Constitutiei, iar eventualele modificari ar putea fi avansate in anul 2011.
"Eu vorbesc de o discutie serioasa cu privire la reformarea Constitutiei, acest lucru se face in baza unei discutii serioase intr-un forum constitutional, nu se face niciodata in perioada electorala. Sunt partizanul unei reformari a Constitutiei Romaniei si, ca presedinte al Romaniei, voi asigura o dezbatere calma si profesionista pentru a vedea care sunt locurile in care, eventual, trebuie modificata. Sunt convins ca aceasta initiativa a domnului Basescu va fi taxata de romani ca un artificiu electoral", a mai spus Geoana.
Intr-un discurs tinut la Conferinta Extraordinara a PSD Iasi, Geoana a subliniat ca presedintele Traian Basescu este "disperat" si va continua "sa provoace teme false si intoxicari, pentru a deturna atentia publica" de la criza socio-economica din Romania.
"Va fi intr-adevar un referendum pe 22 noiembrie cu prelungiri pe 6 decembrie, acel unic referendum este despre mandatul domnului Basescu si la intrebarea pe care o vom pune romanilor ‘traiti bine dupa cinci ani cu Basescu?‘ raspunsul va fi in mod cert ‘nu‘, iar raspunsul la referendum este schimbarea actualului presedinte", a sustinut Geoana in fata a catorva sute de membri PSD.
Organizatia judeteana a PSD Iasi a adoptat o rezolutie in conferinta extraordinara de vineri, prin care il sprijina pe Mircea Geoana pentru ca acesta sa fie desemnat candidat la alegerile prezidentiale din partea PSD cu ocazia Congresului din 2 octombrie.