Mircea Geoana, presedintele Senatului Romaniei, a primit vizita presedintelui Senatului Canadian, Noel Kinsella. Pe agenda de discutii a intrevederii s-au aflat atat subiecte ce tin de migratia fortei de munca la nivel mondial, dar si de relatiile bilaterale romano-canadiene. Geoana a apreciat pozitiv evolutia relatiilor dintre Romania si Canada: "Relatiile noastre au un foarte bun potential de dezvoltare, in contextul actual in care exista riscul unor confuzii a Vestului in ceea ce priveste Estul in aceasta perioada de criza. Ar trebui sa ne diversificam agenda economica in punctele comune intr-o maniera mult mai ambitioasa". Noel Kinsella, presedintele Senatului Canadei, a multumit tuturor romanilor care "au ajutat prin munca lor la construirea Canadei de azi" si a exprimat interesul special al Canadei pentru aprofundarea colaborarii dintre cele doua tari, in special in domeniile agriculturii si energiei nucleare, subliniind importanta pe care portul Constanta o are pentru viitorul relatiilor comerciale ale Canadei cu Romania.
"Dorim o legatura strategica intre portul Constanta si porturile canadiene de la Atlantic, o poarta de intrare a comertului estic spre vest", a spus Kinsella.
Mircea Geoana a reafirmat importanta geo-strategica a portului de la Marea Neagra, iar in ceea ce priveste migratia fortei de munca, el a mentionat integrarea sociala a romanilor din strainatate drept o prioritate a Romaniei: "Ne dorim ca romanii care lucreaza in strainatate sa fie apreciati pe masura muncii lor". Noel Kinsella a vorbit apoi despre importanta pe care fenomenul mobilitatii fortei de munca o are pentru dezvoltarea economiei mondiale. "Invidiem mobilitatea fortei de munca din Uniunea Europeana", a declarat acesta, subliniind apoi importanta pe care o are migratia "two-way", dand exemplul specialitilor romani inalt calificati care acolo au dezvoltat proiecte extrem de interesante in Canada (acvacultura in New Brunswick), care ar trebui sa aduca in Romania cunostintele dobandite si apoi sa revina in Canada.
Mircea Geoana a subliniat importanta pe care au avut-o pentru dezvoltarea Romaniei atat banii trimisi acasa de catre romanii plecati sa munceasca in strainatate, cat si investitiile straine: "Economia romaneasca trebui sa priveasca inainte pentru a se dezvolta. Pana acum dezvoltarea Romaniei s-a bazat pe oferta de forta de munca ieftina, pe speculatii imobiliare si pe banii adusi in Romania de cei plecati la munca in strainatate. Dorim investitii complexe in Romania, care sa produca, pe langa profit pentru firme, si dezvoltare pentru tara noastra". Cei doi oficiali au recunoscut importanta colaborarii dintre Romania si Canada in domeniul energetic, Mircea Geoana afirmand ca "Romania si Canada au inca mult mai multe de oferit in ceea ce priveste energia nucleara". Din punct de vedere al contextului geo-politic, Geoana si Kinsella au recunoscut importanta Marii Negre atat pentru Europa cat si pentru America de Nord. Kinsella a amintit de "noua clasa de mijloc a planetei", care se afla preponderent in zona Asiei si a Pacificului, zona ce va functiona din ce in ce mai mult ca piata de desfacere pentru Europa si America de Nord.
"Rutele comerciale se vor concentra in mare parte spre Asia, iar pentru asta Marea Neagra si portul Constanta sunt foarte importante", a declarat Kinsella. Mircea Geoana a sustinut in continuare cauza portului Constanta, mentionand existenta unor adevarate "lupte a intereselor la granita de Est a Romaniei", favorizate in special de contextul politic relativ instabil din Ucraina, Moldova si Georgia. Noel Kinsella a multumit presedintelui Senatului Romaniei pentru ajutorul oferit de Romania in Afganistan, apreciind profesionalismul trupelor romane dislocate in zona. Din punct de vedere al colaborarii bilaterale dintre Romania si Canada, Geoana si Kinsella si-au luat angajamentul accelerarii procesului de ridicare a vizelor, urmand de asemenea sa se semneze si un acord privind asigurarile sociale.