A pierdut functia de presedinte al Romaniei, a pierdut-o si pe cea de presedinte al PSD, dar ramane sef la Senat. Mircea Geoana si-a pastrat ieri scaunul la sefia Senatului, la finalul unei sedinte de plen in care puterea a fortat prin toate modalitatile debarcarea sa. De la inaltimea fotoliului sau, Geoana a blocat toate demersurile PD-L - UDMR si ale independentilor de a introduce pe ordinea de zi revocarea sa din functie. Acesta a avut ajutor si de la colegii sai de partid, dar si de la liberali care au facut scut in jurul sau. "In conditiile in care suntem solicitati sa introducem pe ordinea de zi o solicitare din partea unui alt grup decat cel care m-a propus, este neconstitutional evident si inadmisibil. Aceasta pozitie, dragii mei colegi si prieteni, este ca avem o Constitutie care impiedica un asemenea demers. Ca presedinte al Senatului declar inadmisibila solicitarea si nu vom supune acest subiect pe ordinea de zi", a precizat Geoana, contrat pe rand fie de senatorul PD-L Radu Berceanu, fie de udemeristul Verestoy Attila sau de senatorul independent de Botosani, Liviu Campanu.Dupa mai bine de trei ore de dezbateri, intrerupte si de o pauza de consultari, Mircea Geoana a constatat ca timpul alocat sedintei a fost depasit si a inchis intrunirea, nu inainte de a anunta ca ar putea cere un punct de vedere Curtii Constitutionale pe acest subiect. Pana cel putin martea viitoare, Mircea Geoana ramane presedintele Senatului. Liderul grupului senatorial PD-L, Traian Igas, a spus ca cererea de revocare din functie a lui Mircea Geoana va intra din nou in discutie in viitoarea sedinta a Biroului Permanent.

Geoana ia in calcul sesizarea Curtii Constitutionale

Presedintele Senatului a anuntat ieri ca intentioneaza sa propuna consultarea Curtii Constitutionale (CC) si ca doreste actualizarea Regulamentului Senatului in conformitate cu deciziile CC. "Acest demers politic face parte dintr-un demers strategic al actualului presedinte si al formatiunii pe care o conduce direct si indirect de acaparare a intregii puteri in stat. Suntem in fata unui demers care nu urmareste persoana mea, ci, de fapt, fortarea Constitutiei pentru acapararea tuturor pozitiilor in stat si crearea unui regim de putere personala in jurul lui Traian Basescu", a afirmat Geoana. El a precizat ca nu va accepta sub "nicio forma de presiune" dezbaterea in plenul Senatului a "unei chestiuni vadit neconstitutionale", argumentand ca nu exista posibilitatea revocarii presedintelui Senatului decat de catre grupul care l-a propus.



Intrebat daca a discutat problema revocarii sale si cu presedintele Curtii Constitutionale, Ioan Vida, Geoana a spus ca s-a intalnit "intamplator" cu acesta, la Senat, insa nu a discutat cu el "nimic substantial".