Intentia Primariei Craiova de a recruta un jurnalist pentru publicatia editata de municipalitate poate fi blocata din cauza unei adrese pitulate ori prost citite in Biroul resurse umane. Conform actului remis in urma cu aproape o luna de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, conditiile anuntate pentru concursul din 26 iunie nu sunt legale.
Biroul resurse umane al Primariei municipiului Craiova iese din nou in fata, de aceasta data din pricina unor acuzatii potrivit carora Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP) considera nelegale conditiile stabilite pentru participarea la concursul de ocupare a unui post de jurnalist in primarie, programat pe 26 iunie 2006. Agitatia a inceput atunci cand directorul Directiei relatii cu publicul, Elvira Stancu, le-a comunicat unor subalterni ca, mai mult ca sigur, va fi nevoita sa reia demersurile pentru organizarea examenului in cauza, din pricina unei adrese a ANFP. "Nu stiu ce s-a intamplat, dar am fost sesizata ca, in acea adresa, care este de fapt avizul pentru toate posturile care se vor scoate la concurs in 26 iunie, exista o apreciere cum ca, pentru locul de inspector clasa I, grad asistent, pentru activitatea de jurnalist, conditiile de participare nu sunt legale. Cerinta de vechime de un an ca jurnalist nu ar fi trebuit anuntata atata vreme cat nu s-au cerut si studii superioare de specialitate, ci numai studii superioare. Din acest punct de vedere, o parte de vina este a mea, fiindca eu am intocmit conditiile. Nu stiu insa de ce acea hartie nu a ajuns si la mine pana acum, desi a fost inregistrata la primarie cu aproape o luna in urma", a declarat Elvira Stancu. Seful Biroului resurse umane, Ioan Acrivopol, a confirmat existenta avizului ANFP si ca acesta a fost primit de ceva vreme, dar sustine ca agentia nu face nici o referire la conditiile de concurs anuntate: "Nu, domnule, nu e asa. E ceva, dar nu e asa. Concursul se tine, cum sa nu se tina!". Secretarul primariei, Nicoleta Miulescu, nu a dorit sa comenteze situatia provocata de documentul ANFP: "Mergeti la Resurse umane. Ei se ocupa si raspund pentru comunicarea avizelor ANFP!". Surse din administratie sustin ca primarul Antonie Solomon ar fi fost avertizat ca sustinerea concursului pentru postul de jurnalist in conditiile date ar fi ilegala si ca examenele trebuie amanate, insa el nu a putut fi contactat pentru a confirma.