Ex-primarul comunei Tulucesti, Florica Bogatu, a supravietuit la doua referendumuri privind divizarea comunei prin desprinderea localitatii Sivita, dar cand a incercat sa blocheze in justitie organizarea unui al treilea referendum, a pierdut alegerile.



Subiectul referendumului a incins spiritele in comuna Tulucesti, dupa ce consilierii locali au aprobat la finele anului trecut doua hotarari (HCL 28/2007 si HCL 2/2007), prin care se legaliza o noua consultare a populatiei pe subiectul infiintarii comunei Sivita. Fostul edil-sef al comunei Tulucesti, Florica Bogatu, a chemat in judecata Consiliul Local mai intai pentru suspendarea efectelor celor doua hotarari si apoi pentru anularea lor pe motiv de nelegalitate. Fostul primar al comunei Tulucesti spune ca Legea 351/2001 ii obliga pe initiatorii hotararii sa intocmeasca planul cadastral de delimitare a comunei care se reorganizeaza, ce trebuie ulterior avizat de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara. "Planul cadastral nu a fost intocmit asa cum prevad dispozitiile legale, spre a fi supus consultarii publice prin referendum local. Din art. 1 al HCL 2/2008 nu reiese data la care se va organiza referendumul local in vederea consultarii populatiei din comuna Tulucesti. Sunt deci pus in imposibilitatea de-a lua masurile legale in vederea indeplinirii hotararii", sustine ex-primarul comunei Tulucesti.



Se repeta istoria



Primaria Tulucesti a cerut oficial Prefecturii Galati sa revizuiasca sub aspectul legalitatii cele doua hotarari adoptate de Consiliul Local. Consilierul personal al prefectului judetului Galati, Petrica Patilea, ne-a precizat ca desi pana acum s-au organizat doua referendumuri in localitate, oamenii nu s-au prezentat intr-un numar suficient la vot, ceea ce inseamna ca nu doresc infiintarea unei noi comune. Referendumul pentru reorganizarea comunei Sivita a constituit constant subiect de scandal in comuna Tulucesti. In timp ce fostul primar Florica Bogatu a sustinut permanent ca nu il deranjeaza organizarea unui nou referendum intrucat s-a demonstrat la cele precedente ca populatia nu este interesata de separare, opozantii sai politici l-au acuzat ca nu doreste infiintarea comunei Sivita si face tot posibilul ca proiectul sa nu capete contur. Consiliul Local Tulucesti a cerut in instanta respingerea actiunii ca nefondata, insa desi conducerea primariei s-a schimbat in urma alegerilor din luna iunie, procesul isi continua cursul in justitie, ceea ce inseamna ca si actuala administratie locala doreste scindarea comunei. Ce sa mai intelegi?