MEDIAFAX informeaza: Daniel Constantin si Dan Voiculescu, in "vizita de curtoazie" la Constantin Simirad
Liderul PC, Daniel Constantin, si Dan Voiculescu s-au intalnit duminica la Iasi, cu presedintele Consiliului Judetean (CJ) Iasi, Constantin Simirad, liderii locali conservatori sustinand ca a fost o "vizita de curtoazie", nefiind luata in discutie eventuala candidatura a lui Simirad pe listele PC.
Liderul PC Iasi, Vasile Salaru, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX ca liderii centrali ai partidului s-au intalnit, duminica, la Iasi cu seful Consiliului Judetean, Constantin Simirad, dar a negat ca a fost discutata eventuala candidatura a lui Simirad la CJ pe listele PC.
"Sub nicio forma n-a fost asta. A fost o simpla vizita de curtoazie, iar intalnirea a durat putin. Sefii nationali au venit la Iasi, au avut si intalniri cu oamenii de afaceri si au trecut sa spuna 'buna-ziua' stapanului judetului. Asa este firesc", a declarat Vasile Salaru.
El a precizat ca liderii PC n-au avut in program nicio intalnire cu liderii ieseni ai PSD si PNL, respectiv Gheorghe Nichita si Relu Fenechiu.
Totodata, Salaru a spus ca nu este exclus ca PC sa mearga separat la alegerile locale viitoare, dupa ce liderul PSD Iasi, Gheorghe Nichita, a afirmat, recent, ca la Iasi PC este un partid de unu la suta, iar Tudor Ciuhodaru, nominalizat de PC pentru Primaria Iasi, "este bun doar ca medic, nu ca si om de administratie".
La randul sau, presedintele CJ Iasi, Constantin Simirad, a declarat ca intalnirea cu Dan Voiculescu si Daniel Constantin a fost una amicala, dar ca nu au fost abordate "chestiuni importante".
Intrebat daca l-ar putea sustine pe Tudor Ciuhodaru in cursa pentru primarie, Simirad a raspuns: "Sa vedem cum evolueaza lucrurile. Oricum, intre Gheorghe Nichita (actualul primar al Iasiului - n.r.) si un drac cu coarne eu aleg dracul cu coarne".