Delegatia Permanenta a Partidului National Liberal se intruneste astazi, la Brasov, pe ordinea de zi un loc important fiind ocupat de discutarea temei fuziunii liberalilor cu democratii. Subiectul este unul extrem de sensibil, liberalii situandu-se pe pozitii diametral opuse din acest punct de vedere. Organizatia PNL Constanta se va prezenta la discutii dupa ce a stabilit, pe plan judetean, ca, in principiu, sunt de acord cu fuziunea. Insa, dupa cum ne-a declarat deputatul liberal George Dragomir, exista si doua conditii care ar trebui respectate in contextul eventualei fuziuni: Internationala Liberala si doctrina liberala. Altminteri, fuziunea pare imposibil de realizat. Iar de aceeasi parere sunt si ceilalti doi reprezentanti ai filialei constantene care participa la lucrarile Delegatiei Permanente, si anume senatorul Puiu Hasotti si consilierul judetean Victor Manea.
Din punctul de vedere al senatorului Puiu Hasotti, fuziunea nu este un subiect fata de care se impotriveste, insa acesta nu este, potrivit liberalului, un obiectiv prioritar. "Personal, cred ca fuziunea nu trebuie discutata dupa un calendar. Prioritatile populatiei sunt altele acum, iar noi, liberalii, suntem preocupati de rezolvarea acestora. Dar fuziunea poate ramane ca un proiect, dar numai in situatia in care in urma fuziunii ar rezulta un partid liberal si care sa functioneze in Internationala Liberala", a declarat pentru "Replica" Puiu Hasotti. Si, tot din punctul acestuia de vedere, si tot in contextul ideii de fuziune, "PNL nu a putut fi desfiintat nici de comunism, nici de Frontul Salvarii Nationale. Ar fi chiar deplasat, inacceptabil ca noi sa ne sinucidem politic de bunavoie doar pentru ca Valeriu Stoica doreste sa se razbune sau pentru ca Emil Boc, in timpul liber de la Primaria Clujului, imagineaza constructii politice iluzorii".
Liberalii, in cautarea candidatului pentru Primaria Constanta

Pe langa "grija" fuziunii - se face, nu se face, cand si in ce conditii - liberalii constanteni au de rezolvat si problema candidatului pentru Primaria Constanta. "Sunt cativa dintre colegii nostri care si-au exprimat disponibilitatea de a candida, dar candidatul va fi anuntat la sfarsitul anului, dupa ce, in toamna, vom face un sondaj", a declarat deputatul PNL George Dragomir, acesta adaugand ca numele celor care ar dori sa candideze vor fi facute publice peste cateva saptamani. Si tot George Dragomir ne-a declarat ca, in ciuda zvonurilor potrivit carora ar exista doritori si "din exterior", el nu crede intr-o asemenea posibilitate: "Greu de crezut ca ar putea aparea o asa personalitate, care sa ne convinga sa o acceptam si sa o promovam drept candidatul PNL pentru Primaria Constanta". La randul sau, senatorul Puiu Hasotti a declarat ca "lista este deschisa pentru toti liberalii, mai putin eu, si urmeaza ca sondajul intern sa ne indice persoana potrivita".