Fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu (foto), si-a lansat sambata la Targu Mures cartea “Adevarul despre Romania“. “Ideea centrala este foarte simpla: adevarul chiar este important, adevarul trebuie cunoscut, dar, mai mult decat atat, adevarul trebuie asumat. Este o carte foarte dura, extrem de dura, despre moarte, crime si jafuri, dar si despre criminali si despre hoti. Nu este o carte care ramane la nivelul teoriei, pentru ca sunt 1.472 de personaje, cu nume si prenume de presedinti, ministri, parlamentari, oameni din lumea afacerilor, ceea ce in ansamblu a constituit sistemul oligarhic in centrul caruia s-a aflat nucleul securisto-comunist care a pus mana pe putere in Decembrie 1989“, a declarat Constantinescu. El considera ca noul sau volum este o carte foarte dura, “care demasca sistemul oligarhic in centrul caruia s-a aflat nucleul securisto-comunist, care a pus mana pe putere in Decembrie 1989“.
“Este o carte-document, bazata pe probe, acte de ancheta ale Politiei si ale Procuraturii, hotarari definitive ale instantelor judecatoresti, marturii date sub juramant in fata Parlamentului. Toate documentele sunt cuplate intr-un sistem care ne arata ca adevarul exista. Trebuie ca acest adevar sa fie cunoscut si apoi asumat. Eu vin cu o provocare extrema: iata adevarul. Sunteti capabili sa vi-l asumati sau va lepadati de el?“, a mai spus fostul presedinte.