Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, marti, ca optiunea primara, dar nu singura, pentru formarea guvernului este PNL, si ca propunerea liberalilor de a-l mentine pe Calin Popescu Tariceanu este "maximala", Boc intrebandu-se daca Tariceanu chiar va obtine mandatul de deputat. "Deocamdata nu negociem nimic, pana nu avem rezultatul oficial al alegerilor, confirmat de BEC. Optiunea noastra primara este PNL, dar nu e singura. Dupa ce avem pe masa rezultatele oficiale, incepem discutiile. Dupa ce vedem mandatele, vorbim de solutii alternative si persoane. Discutiile oficiale sau neoficiale trebuie sa se faca pe baza unor mandate si cifre", a spus Emil Boc.
Intrebat cum poate negocia cu liberalii, pentru ca PNL nu este dispus sa renunte la postul premier, Boc a raspuns: "Orice partid porneste la negocieri cu solutii maximale". Liderul PDL a intrebat, insa, retoric: "E sigur ca au un candidat care a fost ales deputat? Sunt siguri ca este ales deputat? Domnul Calin Popescu Tariceanu este deputat?"
Intrebat daca membrii viitorului guvern trebuie sa fie alesi parlamentari, Boc a spus: "Eu am pus o intrebare, dupa aceea mai discutam".
El a sustinut ca in cursul zilei de marti este putin probabil sa aiba negocieri. Pe de alta parte, surse din conducerea PDL au confirmat marti, pentru Mediafax, faptul ca membrii conducerii democrat-liberale vor avea "cu siguranta" o intalnire, in cursul zilei, cu omologii liberali.