Aleasa secretar executiv al PD in urma cu doua saptamani, Elena Udrea a declarat ca a optat pentru acest domeniu care presupune o activitate de relatie a conducerii PD cu filialele partidului. Ea a spus ca se defineste ca "un om care se organizeaza bine" si ca isi doreste sa "bata tara de la un capat la altul", avand ca domeniu "munca in teritoriu". Fosta liberala a sustinut ca a si identificat o diferenta intre PD si PNL. Ea a aratat ca actuala conducere a PNL nu a dat dovada de "spirit liberal".

"Sa dam Cezarului ce este al Cezarului"

Emil Boc sustine ca, in anul 2006, PD a reusit sa ramana pe agenda cetateanului si a Romaniei. Intre obiectivele considerate ca fiind atinse de conducerea PD se numara indeplinirea de catre ministrii PD a obligatiilor privind procesul de aderare europeana, depasirea barierei de 5% din PIB pentru profesori, indeplinirea unor programe sociale.
"Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume, chiar daca unii spun ca ne laudam, fara Vasile Blaga si Monica Macovei nu eram astazi in Europa, fara eforturile facute in domeniile afaceri interne si justitie Romania ar fi avut astazi o problema. Nu minimalizam eforturile depuse de ministrul Integrarii, dar trebuie sa dam Cezarului ce este al Cezarului" , a explicat Boc. Presedintele PD a trecut in revista o serie de "succese sociale", precum alocatiile pentru elevii bursieri, indexarea pensiilor, acordarea a 200 de euro pentru cei care se casatoresc prima oara, acordarea, de la 1 ianuarie 2007, a tichetelor de cresa si a unui trusou-bebe. Boc a mai subliniat "majorarea pentru prima oara", de la 300 la 500 de lei, a transelor de venit ale ajutoarelor de caldura. Democratul considera ca nu este momentul pentru reprosuri. "Mai incolo, acum este vorba despre un bilant pragmatic", a precizat el.