Procesul electoral a decurs fara incidente in spatele gratiilor. Arestatii s-au aratat interesati sa-si exprime dreptul de vot intr-un procent incomparabil mai mare decat al persoanelor aflate in libertate.

Din totalul persoanelor aflate in arestul Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Dolj, 18 si-au exprimat ieri dorinta de a vota pentru alegerile europarlamentare. Pentru a li se asigura acest drept, la sediul IPJ Dolj a fost amenajata o cabina de vot, iar pana la ora 9.30, toate persoanele arestate preventiv care au dorit si-au exprimat dreptul de vot. Aceeasi atmosfera calma s-a inregistrat si la alte sectii in care au votat cei din spatele gratiilor.
Buluc la vot

La Penitenciarul de Maxima Siguranta Craiova, dintr-un total de 1.022 de persoane private de libertate, aveau drept de vot 391. "Dintre acestia, 320 si-au exprimat dorinta de a-si exercita dreptul de vot. Pentru ei am solicitat urna mobila de la sectia de vot la care suntem arondati", a precizat inspector principal Denisa Ganea, purtatoarea de cuvant a Penitenciarului Craiova.
Pentru detinutii care s-au aratat dornici sa-si exprime votul pentru Parlamentul European a fost chiar amenajata o minisectie de votare, cu cabine de vot si urna mobila adusa de la Sectia nr.141, amenajata la Scoala nr.9 "Petrache Poenaru".
"La penitenciar, procesul electoral a mers neasteptat de bine. In cateva ore au votat sute de detinuti, in conditiile in care la noi votasera pana la ora 10.00 aproximativ 25 de persoane, in general pensionari aflati in drum spre piata", a mentionat Iuliana Florina Pandelica, loctiitor al presedintelui Sectiei de votare nr. 141 Craiova.
Votarea a mers snur si la Penitenciarul pentru Minori si Tineri Craiova, unde, din 341 de persoane private de libertate, 182 aveau drept de vot. Dintre acestia din urma, potrivit purtatoarei de cuvant a institutiei, Dorina Predut, doar 17 detinuti si-au exprimat in scris refuzul de a vota. Pentru ceilalti a fost solicitata, in jurul orei 8.30, urna mobila de la Sectia de votare nr. 131 din Bariera Valcii. Votarea s-a incheiat fara incidente inainte de ora pranzului.
De asemenea, la Penitenciarul Pelendava, arondat circumscriptiei electorale Malu Mare, din totalul de 174 de persoane private de libertate din aceasta unitate, aveau drept de vot 59, dar numai 43 si-au exprimat intentia de a-si exercita acest drept. Ei au avut ocazia sa-si exprime acest drept intr-o incinta amenajata special in acest sens, cu cabine care sa permita asigurarea caracterului secret si liber exprimat al votului.