Primarul Devei, Mircia Muntean, si viceprimarul Florin Oancea au sustinut ieri ca telefoanele lor au fost ascultate si au solicitat SRI, printr-o adresa scrisa, clarificarea aspectului privind interceptarea convorbirilor lor telefonice. Primarul Muntean (PNL) sustine ca a gasit, printre documentele inapoiate de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, referitoare la un proces in care este implicat, un extras de banda magnetica, in original, cuprinzand convorbiri telefonice ale sale. „Serviciile secrete au facut intotdeauna jocurile. Nimeni nu va castiga, nici chiar eu, razboiul cu acestea. Vreau sa mi se spuna in baza carui mandat convorbirile mele telefonice si ale viceprimarului Florin Oancea ne sunt ascultate“, a declarat Mircia Muntean.
La randul sau, viceprimarul Florin Oancea a spus ca a intrat in posesia unor documente din care rezulta ca i-au fost interceptate convorbirile telefonice inca din 7 decembrie anul trecut.
SRI a ascultat intr-adevar telefoanele primarului si ale viceprimarului Devei, in urma unui mandat in acest sens primit de la Parchet, au declarat surse din institutiile implicate in acest caz. Purtatorul de cuvant al SRI, Marius Bercaru, a declarat ca „responsabilitatea apartine institutiilor care autorizeaza restrangerea temporara a drepturilor si libertatilor cetatenesti, prin interceptarea comunicatiilor“. (A.M.)