Elena Basescu nu-si dezminte stilul si, intr-un interviu, il catalogheaza pe Vasile Blaga "cainele fidel al PD-L", iar pe Elena Udrea o numeste "vulnerabilitatea" lui Traian Basescu. Interviul a aparut in "Ziua de Cluj".
"Vasile Blaga este cel mai reprezentativ pentru PDL. Cand stateam in curte la Modrogan, era si cainele Vasile, care era numit dupa numele lui Vasile Blaga, pentru ca acel caine era cel mai fidel partidului, la fel cum circula in folclorul de la noi din partid ca Vasile Blaga este cel mai fidel partidului", a marturisit Elena Basescu.
EBA a laudat si flerul presedintelui-tata la femei, in categoria "alegerilor bune" incluzandu-le pe cele doua ministrese - Elena Udrea si Monica Iacob Ridzi -, dar si pe Roberta Anastase si Sulfina Barbu.
"Pana sa fie prezenta in Guvern, Elena Udrea a fost prezenta chiar si in familia noastra, in anumite concedii, si alte aberatii. Daca ati observat, tatal meu nu s-a inselat in privinta femeilor pe care le-a promovat, le-a intuit caracterul, si-a dat seama ca acele femei sunt potrivite pentru politica, si aici ma refer si la Monica Ridzi, si la Roberta Anastase, si la Elena Udrea, care a demonstrat ca are caracter pentru politica, si la Sulfina Barbu. Poate singura alegere proasta a fost Lavinia Sandru", a zis fata lui Basescu.
La randul lor, ministresele au dat public semnalul votarii Elenei Basescu.
Astfel, Monica Iacob Ridzi si Elena Udrea au declarat ca pun stampila pe fiica presedintelui. Va lasam sa judecati declaratiile ministreselor, din care rezulta fara echivoc ca Elenei Basescu joaca fals in aceste alegeri, deoarece independenta ei este mimata, falsa, o manevra a PD-L la marginea legii si a moralei.
Monica Iacob Ridzi pentru Realitatea FM : "La alegerile pentru Parlamentul European o voi vota pe Elena Basescu. Suntem foarte bune prietene si am apreciat inca de la inceput gestul ei de a candida independent. Este un act de curaj pentru orice om politic din Romania si ca orice prieten adevarat cred ca trebuie sa o sustin atunci cand are nevoie de sprijin. Eu cred foarte mult in ceea ce ea va face in politica si in Parlamentul European. O cunosc foarte bine si stiu de ce este capabila".
Elena Udrea de la Paris: "Eu sunt un politician tanar care a trecut la inceputul carierei printr-o experienta asemanatoare, in care nu mi se prea acordau sanse si, pana la urma, eu cred ca a meritat sa raman in batalia aceasta politica. Cred ca Elena Basescu merita o sansa, si ca tanar politician, ca femeie, ii voi da votul meu. Si, de asemenea, stiu ca votul acesta si mandatul Elenei Basescu vor veni la PD-L".