Presedintele Partidului Conservator Galati, Eugen Durbaca, i-a raspuns omologului sau liberal, Victor Paul Dobre, la afirmatiile facute simbata, intr-o conferinta de presa, referindu-se la o serie de aspecte din politica locala.

La finele saptaminii trecute presedintele PNL Galati, Victor Paul Dobre, sustinea ca PNL si PD si-au respectat angajamentele din protocolul semnat pe plan local cu PC, inclusiv in ceea ce inseamna sefia Directiei Taberelor Scolare. "Tot ce ne-am angajat prin protocol am respectat. PNL si PD a respectat inclusiv angajamentul de la Tabere. Acolo s-a desfiintat un post si s-a creat Directia de Tineret, care a fost altfel negociata", sustinea Victor Paul Dobre.

Replica presedintelui PC a fost cit se poate de prompta. "Se spune ca si-au respectat angajamentul. Atunci eu ma intreb: mai este Adelina Hristea director la Tabere? Este altcineva acolo. Este de la PSD, PNG sau PNTCD? Nu-i de la PNL? Daca vrem sa facem filozofie, facem. Facem filosofia chibritului. Este Adelina Hristea director la Tabere? Nu este! Ne invirtim in jurul cozii. O sa vina sa-mi spuna ca au si promovat-o pe Adelina Hristea si ea de fapt nu are serviciu", a precizat conservatorul Eugen Durbaca. Liderul PC Galati sustine ca nici in ceea ce priveste alte angajamente ele nu a fost respectate de cei din Alianta. "Mai dau un alt exemplu. Directia de Posta. Negociat si semnat cu cei din PNL si PD ca fiind pentru PC. S-a pus alt director acolo, cu toate ca am facut propuneri pentru Directia de Posta. Pe domnul Ovidiu Batog", a mai spus Eugen Durbaca.

"O chestiune politica"

Seful liberalilor galateni, Victor Paul Dobre, a atras atentia in conferinta de presa asupra deciziilor ilegale pe care CJ le ia: "CJ trebuie sa fie atent la cite hotariri ilegale a luat". Acest fapt a fost explicat de presedintele PC Galati facind referire la alegerile pentru vicepresedintele CJ. "Nu s-a luat nici un fel de hotarire ilegala. Daca se refera la hotaririle pentru alegerea unui vicepresedinte, am spus si mai spun ca este o chestiune politica. Nu este o chestiune de incorectitudine pentru ca cel care prezinta hotaririle de acest gen, cel care le incadreaza in litera legii, este secretarul general al CJ, jurist de profesie, profesor universitar, si in spatele dumnealui este intreaga Directie Juridica a CJ. Nu pot crede ca un om de specialitate nu a facut o hotarire corecta. Dar, probabil, ca orice hotarire sau lege, este interpretabila, dar nu ilegala", a precizat Eugen Durbaca.

Amendamente cu sau fara sustinere?

Victor Paul Dobre a expus si pozitia consilierilor liberali in consens cu cei ai PD, referitoare la bugetul CJ. "Avem trei amendamente care, daca vor fi luate in seama, vom vota bugetul. Daca nu, nu-l vom vota", preciza, simbata, liderul liberalilor galateni.

La rindul sau presedintele CJ, Eugen Durbaca, sustine ca, daca aceste amendamente sint sustinute de argumente, vor avea sustinerea sa. "In primul rind pentru sanatate, la amendamentele respective trebuie sa prezinte concret pe ce vor bani. Daca vor prezenta concret pentru ce vor banii, atunci din rezerva presedintelui voi aloca bani. La infrastructura s-au alocat, din cele 73 de miliarde venite din Fondul Centralizat, 52 de miliarde pentru drumurile judetene si 21 pentru drumurile comunale. Avind in vedere Ordonanta nr. 66, nu mai poti face incredintari directe, iar SC Drumuri si Poduri trebuie sa se prezinte la licitatie. Farmacia 'Tinc' este o prioritate pentru ca este monument istoric. Sala de sedinte nu o mai facem, dar vom da bani la Directia de Protectia Plantelor, pentru ca este o societate dezvoltata in mandatul trecut de domnul Gogoncea si avem datoria sa o dezvoltam in continuare, iar pentru invatamint vom gasi banii necesari", a mai spus Eugen Durbaca.