Liberalii din Mangalia ii cer primarului Mihai Claudiu Tusac sa renunte la orgolii si isi arata disponibilitatea de a colabora cu edilul pentru deblocarea situatiei din Consiliul Local. "Aparatul primariei cuprinde acum mai multi avocati si juristi decat specialisti, iar primarul se ocupa numai de dosare, sa vada cum sa-si omoare adversarii politici", a declarat, ieri, presedintele PNL Mangalia, Viorel Oleniuc. Potrivit liderului liberal, Tusac invoca mereu interesele personale ale consilierilor care cer deblocarea situatiei din oras, fara a fi in stare sa dea vreodata un singur exemplu in acest sens. "Eu va pot spune mult mai multe interese personale ale primarului si ale firmelor agreate de el in Mangalia", a precizat Oleniuc, care a explicat si situatia foarte delicata pe care Tusac si-a creat-o singur prin boicotarea activitatii Consiliului Local. "Daca instanta nu va dizolva Consiliul Local, primarul va avea niste probleme, pentru ca in tot acest timp a semnat cateva contracte cu anumite firme. Daca se va dizolva consiliul, e si mai bine, pentru ca vom avea alegeri in 3 luni si poate se va trece si la suspendarea primarului, ca tot se intampla si in alte localitati", a aratat Oleniuc. Situatia pare, practic, fara iesire pentru Tusac, dupa cum a explicat si fostul viceprimar Lucian Visa: "Tusac e intr-o situatie proasta: daca va convoca Consiliul Local pentru a aproba bugetul, recunoaste ca acest consiliu exista, prin urmare recunoaste ca a obstructionat mersul administratiei locale. Pur si simplu nu stie ce sa mai faca"; pe de alta parte, daca nu va convoca consiliul pentru aprobarea bugetului pe 2009, Tusac va transforma Mangalia intr-un caz unic in istoria Romaniei, orasul din sudul litoralului urmand sa devina prima localitate condusa direct de la Bucuresti, intrucat primarul va trebui sa justifice in fata Ministerului de Finante fiecare cheltuiala in parte - au aratat liberalii. Iar acest lucru va insemna blocarea oricarei investitii in Mangalia, a precizat si consilierul local Sorin Cucoranu. Chiar si asa, primaria a sistat orice fel de activitate a agentilor economici nealiati cu Tusac, au sesizat liberalii, care au observat insa ca s-au putut elibera certificate de urbanism pentru firmele gen MTC in complexul Zodiac, in schimb ce celorlalte societati li se spune ca nu se pot da avize si certificate din cauza Consiliului Local. Mai mult, consilierilor locali nu li se mai permite nici macar accesul in primarie, institutie in care se intra acum cu doua randuri de cartele de acces. "Probabil ca usa atarnata de Tusac la intrarea in primarie dupa castigarea alegerilor voia sa sugereze ca numai pe acolo se va mai putea intra in aceasta institutie publica", s-a aratat de parere Oleniuc. "Baietii astia de la departamentul de dezinformare al primariei, asa cum am numit noi departamentul mass-media de acolo, au facut un fix, nu stiu la ce le foloseste sa minta atat. Ei spun ca am fost presedintele comisiei de urbanism timp de 8 ani. Iar eu, intre 1996 si 2000 am fost in comisia de sport, intre 2000 si 2004 nu am fost consilier, doar din 2004 pana in 2006 am fost la urbanism, dupa care am plecat din Consiliul Local", a explicat liderul liberal. Cu gandul la referendumTotusi, presedintele PNL Mangalia s-a aratat dispus sa colaboreze, chiar si in al 12-lea ceas, cu primarul Tusac, macar pentru a aproba bugetul orasului pe 2009. La randul sau, alesul local Sorin Andrei a aratat punct cu punct proiectele votate de PNL, intrucat au fost considerate benefice pentru oras, amendamentele la cele care puteau fi imbunatatite, dar si proiectele considerate abuzive, demonstrand astfel interesul PNL pentru a face lucrurile sa mearga. Si pentru a arata cat de interesat a fost Tusac de binele mangaliotilor, liberalii au aratat cum refuza Tusac sa aplice ieftinirea gigacaloriei, votata inca din februarie de catre consilierii PNL si PDL. "Inainte, pentru primarie lucrau 80-100 de firme, iar acestea intretineau mii de familii din Mangalia. Sunt curios acum cate mai lucreaza cu primaria", a declarat apoi Cucoranu, care a marturisit ca nu poate sa inteleaga inversunarea de care da dovada Tusac impotriva oamenilor de afaceri care colaboreaza cu primaria, "pe spatele locuitorilor", din moment ce el insusi a avut contracte publice, incasand peste 20 miliarde de lei pe asfaltari. "Acum isi elibereaza un certificat de urbanism, sa-si faca un hotel, bravo lui, dar nu inteleg pentru ce ne tot acuza pe noi", a mai spus Cucoranu. Referindu-se la problema referendumului, fostul viceprimar Visa (si viitor consilier local, dupa trecerea oficiala a lui Vasile Iorga in PD-L) a spus ca singura emotie e legata de prezenta vot: "Pentru referendum trebuie 9. 000 de semnaturi, singura problema ar fi prezenta la vot, pentru ca trebuie sa fie de minim 51%. Dar daca vor veni, inlaturarea lui Tusac din functie se va face fara probleme". (Cristian ANTON)