Senatorul Octavian Liviu Bumbu a sustinut o declaratie politica intitulata "Incotro se indreapta Europa?", pe care o puteti citi in continuare.
Rezultatele ultimelor alegeri pentru Parlamentul European - si ma gandesc la tarile fondatoare ale Uniunii in primul rand - este ingrijorator. Acestea au provocat un adevarat cutremur, prin faptul ca partide neonaziste si eurofobe au ajuns sa detina nu mai putin de 129 de mandate in Parlamentul de la Bruxelles. Mai exact, constituie a treia forta politica din legislativul european, dupa populari si socialisti. Acum chiar ca nu mai e de joaca si ce se intampla este semnul unei crize profunde.
Sa nu ne miram daca in viitorul apropiat extremistii vor prelua cu totul Uniunea Europeana. Europa e in pericol sa devina un mozaic de state si sa piarda competitia economica mondiala, deci chiar rostul pentru care a fost infiintata. Asta in cel mai bun caz. In cel mai negru scenariu, Uniunea, asa cum o stim, poate disparea pur si simplu. Deja s-au ivit primele demersuri de marginalizare, izolare ori abandonare a unor tari (printre care si Romania, evident), in ideea constructiei unei alte Europe, a unei Europe noi, de pilda a unui continent al mai multor viteze.
Trebuie sa fim constienti de pericolul care ne paste, care nu tine de noi, ci tine de dezbinarea sociala a Europei. Sunt primele alegeri in care extremistii de stanga si de dreapta au castigat un procent semnificativ si este vorba despre grupari politice care militeaza impotriva UE. Un paradox pentru ca vor fi reprezentate in Parlamentul European niste entitati, niste miscari politice care sunt impotriva Europei. Sunt foarte curios sa vad cum va functiona Parlamentul European in anumite momente avand o asemenea componenta.
Din cele 751 de locuri ale PE , 129 vor fi ocupate de persoane care neaga existenta Uniunii si care o vor desfiintata. In mod surprinzator, aceste miscari sunt cantonate in tarile fondatoare ale Uniunii Europene - Franta, Germania, Olanda, Marea Britanie. In tarile mai nou venite in spatiul European asa cum este Romania, aceste curente xenofobe si rasiste nu au inca adepti. Care ar putea fi explicatia? Romania, tara mai saraca din Uniunea Europeana, dar cu un popor tolerant si primitor, a oferit modelul de convietuire care ar trebui urmat si de occidentali. In nici un moment in Romania, campania electorala de la europarlamentare nu a fost atinsa de microbul rasismului si xenofobiei. Mai mult decat atat, in Romania nu avem in momentul de fata miscari de extrema dreapta care sa arunce pe piata sloganuri rasiste si xenofobe.
Potrivit actualelor tratate europene, niciun stat nu poate fi exclus din UE. Dar tratatele pot fi oricand inlocuite ori schimbate, cu acordul majoritatii. De aceea, UE trebuie sa creeze o institutie care sa monitorizeze sistematic democratia si domnia legii in statele membre, calitatea de stat membru al Uniunii Europene din perspectiva etapelor procesului de aderare si a conditiilor pe care statele trebuie sa le indeplineasca pentru a dobandi o identitate europeana, caracterizata de apartenenta la un mediu pluralist si nediscriminatoriu.
Din cauza controverselor din ultima perioada, se pune tot mai acut problema reglementarii incetarii calitatii de stat membru. Introducerea dreptului de excludere antreneaza insa consecinte politice extrem de grave. Impactul pe care excluderea unui stat membru l-ar avea asupra cetatenilor acestuia ar fi extrem de grav.
Daca retragerea voluntara este hotarata de fiecare stat membru potrivit propriilor sale proceduri constitutionale (implicand cel mai probabil o consultare prin referendum a populatiei), in cazul excluderii, aceasta ar aparea ca o sanctiune de natura sa atinga in mod grav drepturile si libertatile cetatenilor din statul membru exclus, care, in mod injust, ar fi obligati astfel sa suporte consecintele esecului autoritatilor nationale de a-si indeplini obligatiile asumate.
Ca sa nu se ajunga la o asemenea decizie, de-a dreptul dramatica, cei care conduc Romania ar trebui sa aiba mereu in fata ochilor doua valori supreme: democratia si statul de drept.