Doi consilieri municipali din Targu Jiu, Aurel Popescu si Marian Popescu, alesi pe listele PNL Gorj, s-au inscris in PSD. Cei doi sunt oameni de afaceri. Aurel Popescu este fost presedinte al PNL Targu Jiu si a fost dat afara din partid in urma cu aproape un an, cand a facut demersuri pentru excluderea din PNL a presedintelui filialei judetene, Dan Ilie Morega.
El afirma ca a venit in PSD pentru principii, nu pentru a obtine vreo functie sau vreun favor, mai ales ca partidul este in opozitie.
PSD a castigat in urma alegerilor din iunie 2004 zece mandate din cele 21 existente in consiliul municipal, obtinand in momentul respectiv ambele posturi de viceprimari ai orasului. (A.M.)