Sectia de Politie Basarabi a suferit in ultima perioada o serie de modificari, incepand de la cele de ordin estetic, care au insemnat o serie de renovari atat in interiorul cat si la exteriorul cladirii, dar si un sistem mai ferm de conducere. Politistii din Basarabi, 14 la numar, au demonstrat in 2006 si la inceputul lui 2007 ca atunci cand vrei se poate realizand practic o colaborare cu cetatenii, cu cadrele didactice de la scolile din localitate, precum si cu elevii din cele doua unitati scolare, care sunt atent supravegheati si chiar mustrati atunci cand tind sa greseasca. La Politia Basarabi s-au solutionat, in 2006, 42 de dosare, care initial erau cu autor necunoscut, iar in 2007 au fost gasiti autorii a 15 fapte si au fost solutionate 103 dosare care se refereau la fapte penale. "Actiunile le organizam punctual pe linie de violenta sambata si duminica, iar celelalte actiuni, pentru infractiuni stradale, in fierare seara, intre orele 19:00 si 22:00. Am facut si actiuni noaptea la inceput, dar acum lucrurile s-au mai linistit, oamenii ne cunosc si stiu ca pot apela la noi pentru orice sesizare", sustine Ovidiu Grosu, comandantul postului de Politie Basarabi.

Tevile vecinului, reclamate la Politie

Acesta recunoaste, pe de alta parte, ca oamenii vin cu tot felul de sesizari, care mai de care mai ciudate, de la tevile sparte ale vecinului de la un etaj mai sus, la reclamatiile la care nu raspunde presedintele tarii si pana la televizorul care s-a stricat. Cu toate ca multe din reclamatii nu sunt fondate, comandantul Politiei Basarabi nu are alta cale decat sa ii primeasca pe toti cei care vin cu sesizari. In multe dintre cazuri chiar, politistii se transforma, la nevoie, si in "dadaca", rezolvand chiar si situatii care nu tin de competenta lor. Astfel, Politia Basarabi a reusit sa o linisteasca pe o batrana din localitate, care in fiecare saptamana venea la Politie sa se planga de faptul ca presedintele tarii, Traian Basescu, si care - culmea! - este nascut in Basarabi, nu-i raspunde la scrisori. Cum a reusit Politia sa o linisteasca? Nimic mai simplu: i-au reparat femeii televizorul, astfel incat sa aiba o ocupatie, si sa inteleaga, urmarind emisiunile televizate, ca presedintele mai are si alte treburi de rezolvat. "Cea mai mare realizare pentru mine este ca cetatenii au incredere in mine si in politie", a spus, pe de o parte amuzat de situatia relatata, Ovidiu Grosu. (Georgiana IONESCU)Ministrul Economiei si Comertului, Varujan Vosganian, a dat ca sigura inaugurarea Unitatii 2 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavoda pe 25 aprilie 2007, respectand o marja de eroare de doua saptamani, cauzata de intarzierile inregistrate pana acum, in absenta carora reactorul ar fi putut fi pus in functiune inca de pe 10 aprilie. Data avansata de proaspatul ministru al Economiei decaleaza cu circa patru luni termenul cel mai optimist oferit de presedintele Traian Basescu la sfarsitul anului trecut, care spunea ca reactorul 2 al CNE nu poate fi pornit mai devreme de luna septembrie, tocmai din cauza intarzierilor si a grijii deosebite care trebuie acordata securitatii depline a centralei. "La anul, cand ma intorc de la mare, la sfarsitul sezonului estival, vreau sa trec pe la inaugurarea reactorului 2!", spunea atunci Basescu si ne indoim de faptul ca seful statului nu stia ce spune. Declaratiile contradictorii ale celor doi inalti oficiali vin sa sugereze faptul ca disensiunile politice s-au insinuat inclusiv in strategia nucleara a Romaniei. Daca mai adaugam faptul ca Varujan Vosganian a pierdut, umilitor, postul de comisar european in urma unei interventii a presedintelui Romaniei, ajungem la concluzia ca asistam la un fel de razbunare. Liberalul incearca sa demonstreze cat de eficient este, jucand totul pe cartea nucleara. Pentru ca este greu de crezut ca de pe 12 decembrie 2006, data la care Basescu participa la aniversarea a 10 ani de functionare a Unitatii 1 si pana ieri specialistii au putut recupera, ca in poveste, o luna de intarziere intr-o zi. De asemenea, este extrem de improbabil ca presedintelui sa i se prezinte niste cifre, iar ministrului cu totul altele. Vosganian a plusat chiar pariul nuclear, semnand ieri, in fata presei, proiectul de hotarare privind strategia pentru atragerea de investitii pentru finalizarea reactoarelor 3 si 4. Strategia urmeaza sa fie aprobata de Guvern in perioada imediat urmatoare si va da unda verde negocierilor privind realizarea consortiului care va incepe in prima jumatate a anului 2008 constructia in paralel a Unitatilor 3 si 4 ale CNE Cernavoda. Cel putin in privinta securitatii pe care o ofera centrala nucleara Vosganian si Basescu s-au dovedit a fi de acord. "Plec linistit de aici", spunea in decembrie anul trecut Basescu, "Mi-am "masurat" radioactivitatea cand am iesit de aici si nu e nici un pericol", anunta ieri si Vosganian.
"Daune morale" de 6,5 milioane euro pentru amplasarea centralei nuclare in Cernavoda

Totusi, ministrul a recunoscut ca locuitorii din Cernavoda sunt afectati macar de un factor de stress, la care se adauga privatiunile economice, in conditiile in care suprafete insmenate de teren nu vor putea fi niciodata valorificate din cauza apropierii de centrala. "Sper ca Cernavoda sa nu priveasca aceste reactoare ca pe un blestem", a declarat ministrul, care a anuntat luarea unor masuri reparatorii. Astfel, guvernul a oferit deja 6,5 milioane euro orasului, pentru compensarea acestor lipsuri dar mai ales pentru realizarea unor lucrari de genul unui nou pod rutier, crearea unui ansamblu cu 800 de apartamente, un grup scolar etc. "Nu cumparam locuitorilor calmante sau ceai de tei si nici nu-i mituim din banii astia", a declarat Vosganian, care a adaugat ca se are in vedere listarea la Bursa a actiunilor Nuclearelectrica, fapt care ar putea atrage investitii de peste un miliard de euro in zona.