Consultarile de ieri de la Palatul Victoria pe tema alegerilor pentru Parlamentul European au fost prilej de noi dispute intre partide. De data aceasta marul discordiei a fost titlul de principal partid de opozitie. Potrivit presedintelui PRM, secretarul general al PSD Titus Corlatean a plecat mai devreme de la negocieri suparat atat pe faptul ca social-democratilor nu le-a fost recunoscut statutul de cel mai important partid de Opozitie, dar si pentru ca PRM nu sustine motiunea de cenzura a PSD. "S-a suparat ca vacarul pe sat, pentru ca l-am obraznicit. El spunea ca ei sunt singurul partid de opozitie. I-am zis sa-si vada lungul nasului, pentru ca nu noi am pus director la SRI si mai au oameni in posturi cheie. Noi suntem singurul partid autentic de opozitie", a declarat Vadim.