Gheorghe Popescu, directorul Regiei Autonome de Apa Craiova, si-a depus luni demisia, urmand sa ocupe functia de director tehnic in cadrul aceleiasi structuri. Dupa ce a fost atentionat in mai multe randuri ca nu are calitati de manager, Popescu a lasat liber scaunul de director general al regiei.
Schimbarile mult anuntate, in acest an, de executivul Primariei Craiova la regiile din subordine au avut luni primul efect, directorul Regiei Autonome de Apa (RAA) Craiova, Gheorghe Popescu, dandu-si demisia. Desi in demisia depusa la municipalitate nu a precizat motivele, Popescu le-a cerut edililor incadrarea intr-o functie corespunzatoare pregatirii sale in cadrul RAA Craiova. Ieri, acesta a refuzat sa comenteze din ce cauza nu a mai vrut sa indeplineasca functia pe care o detinea.
Pe de alta parte, fostul sef al acestuia, viceprimarul Gheorghe Nedelescu, a tinut sa precizeze ca Popescu avea reale probleme cu managementul regiei. "Cu Popescu am purtat mai multe discutii, explicandu-i ca lucrurile nu merg intr-o directie buna la aceasta regie si trebuie sa faca ceva. Desi era in functie de peste un an, nu a reusit sa ia masuri drastice impotriva angajatilor pusi pe tanjala si nici nu s-a impus in fata subalternilor. El este un bun profesionist, fiind inginer de profesie, insa nu are calitati de manager si a decis sa plece din functia pe care o avea", a explicat Nedelescu. Conform legii, Directia Tehnic, Investitii si Gospodarire Comunala din cadrul primariei a intocmit un referat pe care l-a inaintat spre contrasemnare primarului, acesta la randul lui fiind de acord.
Directorul tehnic, schimbat de... directorul tehnic
Ieri, in urma analizarii cazului "Popescu", executivul primariei a decis ca acesta sa ocupe functia de director tehnic interimar la RAA Craiova. Precizam ca pana pe 13 decembrie 2004 Gheorghe Popescu a ocupat postul de director tehnic, dupa aceasta data fiind promovat in functia de director general si inlocuindu-l pe Leonida Nicolaescu, care s-a pensionat. Tot de ieri, seful angajatilor de la regie a devenit, pentru sase luni, fostul director tehnic, Liviu Mihai Ionita. Dupa ce a avut mai multe discutii cu autoritatile locale, acesta a decis sa accepte interimatul.
"Probabil voi candida pentru aceasta functie si la concursul care va fi organizat peste sase luni. Intai sa vedem cum ma voi descurca din aceasta pozitie. In primul rand, voi face tot ce se poate pentru ca aceia care nu isi vad de treaba sa plece din regie. Nu vreau sa concediez pe nimeni, insa, daca altfel nu se poate, voi lua fara nici o problema aceasta decizie", a declarat Ionita.
Acesta a mai spus ca pe lista de prioritati se incadreaza la primul punct rezolvarea problemelor curente ale regiei, respectiv mentinerea echilibrului economico-financiar. Cea de-a doua problema stringenta pe care Ionita vrea cu orice pret sa o rezolve se refera la regionalizarea furnizarii apei potabile in judet. "Procesul este demarat si speram ca in cateva luni sa il finalizam. Din 2007, fondurile la acest capitol vor fi acordate doar daca este vorba de o structura ampla si nu are rost sa pierdem bani. In ceea ce priveste recuperarea datoriilor de la populatie, va trebui sa avem o relatie mai buna atat cu primaria, cat si cu consiliul local pentru a aplica cea mai buna metoda", a explicat directorul interimar al RAA Craiova.
Badescu, pe aceeasi lista neagra
La capitolul reorganizare, edilii vor sa includa si Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova. Dupa ce s-a descoperit ca aceasta are datorii de zeci de miliarde de lei la bugetul de stat si local, reprezentantii municipalitatii au incercat sa discute cu actualul director Ilie Badescu, insa acesta a intrat subit in concediu medical.
Edilii nu s-au lasat insa si luni au trimis in control la regie Directia de Impozite si Taxe, din cadrul primariei, pentru a constata ultimele nereguli financiare.
"Acum cateva zile cei de la audit au intocmit un raport despre activitatea de acolo si am descoperit ca sunt diferente majore la productia din sere care exista si la cea prezentata in acte. Vom continua controalele pana cand ne vom lamuri cum a fost posibil sa nu existe justificare pentru 9,8 miliarde de lei", a incheiat vicele Nedelescu.