Conducerea Aeroportului International Mihail Kogalniceanu face eforturi pentru mentinerea salariilor la nivelul celor din decembrie 2008, ne-a declarat directorul general Cristian Pavalasc (foto), care a marturisit ca atat el, cat si restul angajatilor, sunt ingrijorati de lipsa banilor. "Suntem ingrijorati de aceasta reducere a fondului de salarii. Incercam sa le mentinem la nivelul lunii decembrie 2008, pentru ca nu mai sunt bani. Lucram acuma la o propunere de rectificare a bugetului alocat aeroportului pentru 2009, dar deocamdata nu s-a pus problema sa nu se mai poata plati salariile. Am fost insa nevoiti sa amanam plata unor sporuri", a declarat Cristian Pavalasc. Directorul a precizat ca angajatii au fost informati cu privire la situatia companiei si nu exista tensiuni din partea acestora. "Aeroportul nu e chiar buticul de la coltul strazii, unde salariatul face greva si a doua zi primeste de doua ori mai multi bani. E un sistem bine echilibrat, un organism greu de gestionat in care orice derapaj poate avea urmari foarte serioase, inclusiv in domeniul securitatii nationale", ne-a mai spus Pavalasc. In ciuda crizei economice, aeroportul va derula mai departe proiectul privind realizarea unui terminal cargo, desi nu se poate sti acum daca se va mai respecta termenul initial de dare in folosinta, fixat pentru trimestrul 4 al anului. "Investitia pentru terminalul cargo a fost prinsa in bugetul pe 2009, este un proiect la care tin foarte mult, pentru ca va aduce bani", a precizat directorul aeroportului. Potrivit acestuia, traficul aerian a crescut in prima parte a anului fata de aceeasi perioada din 2008, dar o analiza completa in acest sens va putea fi realizata abia la sfarsitul anului in curs. (Cristian ANTON)